Parlamentul European deplânge ‘blocarea’ negocierilor de aderare ale Macedoniei de Nord și Albaniei

Publicat:

Parlamentul European (PE), care susţine aderarea Albaniei şi a Macedoniei de Nord la UE, a deplâns joi drept o ”eroare strategică” absenţa consensului în rândul statelor membre pentru a lansa negocierile de aderare ale acestor ţări, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-o rezoluţie adoptată cu o largă majoritate (421 voturi pentru, 136 împotrivă şi 30 de abţineri), eurodeputaţii estimează că opoziţia faţă de extindere ”afectează credibilitatea UE şi trimite un mesaj negativ altor candidaţi potenţiali”.


Citește și : Ruşii nu mai vor să vadă picior de american în Siria. Mesajul clar al Moscovei

De asemenea, eurodeputaţii deplâng ”blocarea” de către ”Franţa, Danemarca şi Olanda” a procesului de extindere, deşi Albania şi Macedonia de Nord ”au făcut în ultimii ani progrese considerabile şi îndeplinesc criteriile UE pentru lansarea negocierilor de aderare”. Ei avertizează totodată că ”alţi actori străini, ale căror acţiuni ar putea să nu fie conforme cu valorile şi interesele UE” ar putea profita de această situaţie pentru a se apropia de Albania şi Macedonia de Nord.

Liderii europeni nu au reuşit la summitul desfăşurat cu o săptămână în urmă să adopte o poziţie unanimă pentru deschiderea negocierilor de aderare cu guvernele de la Tirana şi Skopje.

Franţa şi-a motiva opoziţia faţă de iniţierea acestor negocieri prin necesitatea unei reforme a funcţionării UE înainte ca blocul comunitar să se deschidă pentru noi membri. Însă unii consideră că preşedintele Emmanuel Macron frânează acest proces din motive de politică internă legate de problema imigraţiei.

Citește și : Sătenii din Grecia i-au luat la pietre pe migranţi: ‘Închideţi frontierele!’

Însă o asemenea reformă a funcţionării UE ”nu ar trebui să împiedice Albania şi Macedonia de Nord, care îndeplinesc deja criteriile necesare, să fie evaluate în funcţie de propriile lor merite şi de criterii obiective, şi nu judecate după etalonul priorităţilor politice naţionale din alte ţări”, se mai arată în rezoluţia PE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.