X

Parlamentul European deplânge lipsa ‘progreselor suficiente’ în negocierile pentru Brexit

Liderii din Uniunea Europeană ar trebui să amâne pentru a doua partea a lunii octombrie luarea unei decizii privind trecerea la următoarea fază în negocierile privind Brexit-ul, deoarece “nu au fost înregistrate încă progrese suficiente” în cele trei dosare prioritare, conform unei rezoluţii adoptate marţi de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează DPA şi AFP, conform agerpres.

În această rezoluţie adoptată cu o majoritate covârşitoare de voturi şi susţinută de principalele grupuri politice, eurodeputaţii cer Consiliului European, care reprezintă statele membre ale UE, “să decidă amânarea evaluării lor pentru a stabili dacă progresele înregistrate sunt suficiente”, pentru următorul lor summit de la 19 şi 20 octombrie de la Bruxelles.

Rezoluţia a fost susţinută de 557 de europarlamentari. 92 de voturi au fost împotrivă, iar 29 de eurodeputaţi s-au abţinut.

Citeşte şi: Merkel asmute un aliat cheie împotriva guvernului de la Londra: ‘Vă rog să îl demiteţi pe Johnson!’

Ea a fost semnată de ‘referentul’ Parlamentului European privind Brexit-ul, Guy Verhofstadt, liderul liberalilor, şi de colegii preşedinţi ai PPE (dreapta, majoritar), S&D (socialişti), GUE/NGL (extrema stângă) şi Verzilor.

Conform textului, Parlamentul “este de părere că al patrulea ciclu al negocierilor (de la 25 la 28 septembrie) nu a permis încă să se facă progrese suficiente privind drepturile cetăţenilor, Irlanda de Nord şi rezolvarea angajamentelor financiare ale Regatului Unit”.

Bruxellesul estimează suma pe care ar trebui să o plătească Marea Britanie la 60-100 de miliarde de euro.

Deşi nu are caracter obligatoriu, votul reflectă poziţia actuală a Parlamentului European, care va trebui să îşi dea aprobarea pentru orice acord final între blocul comunitar şi Marea Britanie.

Tags: brexitbruxellesGUE/NGL (extrema stângă)Guy Verhofstadtmarea britanieParlamentul EuropeanPPES&D (socialişti)Strasbourguniunea europeana
Categorii: Știrile zilei