X

Parlamentul European va monitoriza anchetele lansate după asasinarea ziariştilor Daphne Caruana Galizia şi Jan Kuciak

Parlamentul European a anunţat marţi crearea unui grup care va monitoriza anchetele lansate după asasinarea ziariştilor Daphne Caruana Galizia, din Malta, şi Jan Kuciak, din Slovacia, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Parlamentul European este preocupat de lipsa de progres în amândouă aceste anchete, de plângerile repetate de hărţuire şi intimidare a unor ziarişti şi de acuzaţiile de corupţie şi fraudă”, a subliniat într-un comunicat comisia pentru libertăţi civile a PE.

Citește și : Cel puţin 10 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în nord-estul Indiei

“Grupul de monitorizare a statului de drept” va fi format din aleşi din toate grupările politice din PE şi va fi condus de liberala olandeză Sophia in’t Veld, având mandat până la sfârşitul acestui an de a organiza audieri şi misiuni de stabilire a faptelor în teren.

Săptămâna trecută, europarlamentari care s-au deplasat în Malta au atenţionat că ancheta privind asasinarea Daphnei Caruana Galizia este în “grav pericol” după ce procurorul responsabil de caz, Anthony Vela, a obţinut o promovare care l-ar putea practic împiedica să-şi continue activitatea de investigare.

Până în prezent autorităţile malteze au pus sub acuzare în acest caz trei persoane, dar comanditarul crimei nu a fost identificat.

În cazul Kuciak, asasinii ziaristului şi ai logodnicei sale încă nu au fost găsiţi, iar poliţia slovacă a fost acuzată că a distrus probe.

Citește și : Vladimir Putin: ‘Suntem pe deplin deschişi să lucrăm împreună cu Europa’

Tags: ancheteDaphne Caruana GaliziaJan KuciakMaltaParlamentul EuropeanSlovaciaziarişti
Categorii: Diaspora