X

Parlamentul European revizuieşte regulile de lobby pentru foştii deputaţi, într-o primă măsură ca răspuns la Qatargate

Biroul Parlamentului European a decis luni să interzică foştilor eurodeputaţii să facă lobby la Parlament timp de şase luni de la încheierea mandatului lor, într-o primă măsură ca răspuns la Qatargate, notează AFP, potrivit agerpres.  

“În urma aprobării de către liderii grupurilor politice din Parlament a planului de reformă propus de preşedinta (Parlamentului) Roberta Metsola, Biroul a adoptat prima decizie de execuţie revizuind regulile aplicabile foştilor deputaţi la Parlamentul European”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Citește și : G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice

Această decizie, care va intra în vigoare la 1 mai, modifică regulile actuale, care datează din 1999, privind prerogativele acordate foştilor eurodeputaţi, în urma presupusului scandal de corupţie, cunoscut sub numele de Qatargate, care a izbucnit în decembrie anul trecut şi a zguduit Parlamentul European.

În acest dosar au fost inculpaţi mai mulţi europarlamentari, precum şi fostul eurodeputat italian Antonio Panzeri, devenit şef al unui ONG, care a recunoscut “că a fost unul dintre liderii unei organizaţii criminale (…) în legătură cu Qatarul şi Marocul”.

Scandalul a determinat-o pe preşedinta Parlamentului, Roberta Metsola, să anunţe reforme. Prima decizie adoptată luni introduce o “perioadă de reflecţie” de şase luni în care foştilor deputaţi li se interzice să facă lobby în Parlament.

“După această perioadă, dacă foşti eurodeputaţi decid să desfăşoare activităţi de lobby sau de reprezentare la Parlamentul European, trebuie să se înregistreze în registrul de transparenţă. În consecinţă, aceştia nu vor beneficia de drepturile de acces şi de facilităţile care le sunt acordate în calitate de foşti membri”, a subliniat instituţia.

Citește și : Polonia interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Parlamentul a precizat că în următoarele săptămâni vor fi examinate şi alte măsuri, “cum ar fi participarea reprezentanţilor de interese la evenimente organizate în Parlament” şi că, “în paralel, este în curs punerea în aplicare a unui număr de măsuri care necesită modificarea Regulamentului de procedură al Parlamentului”.

Tags: lobbyParlamentul EuropeanQatargateRoberta Metsola
Categorii: Diaspora