X

Parlamentul European s-a săturat de violenţele împotriva palestinienilor din Gaza. Mesajul clar transmis Israelului

Parlamentul European (PE) a cerut joi Israelului să se ‘abţină de la a recurge la forţa letală’ împotriva protestatarilor palestinieni, după confruntările de la frontiera dintre Fâşia Gaza şi teritoriul israelian în care peste 30 de palestinieni au fost ucişi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o rezoluţie adoptată cu o largă majoritate, deputaţii europeni au condamnat ‘faptul că protestatari palestinieni nevinovaţi au fost ucişi şi răniţi în Fâşia Gaza în ultimele trei săptămâni’.

Citeşte şi: Intrare gratuită pentru cei care poartă svastici la un teatru din Germania

Ei au cerut ‘forţelor israeliene de apărare să se abţină de la a recurge la forţa letală împotriva demonstranţilor neînarmaţi’ şi a cerut Israelului să respecte ‘dreptul fundamental de a demonstra paşnic’.

Frontiera dintre Fâşia Gaza şi teritoriul israelian a fost scena unor ciocniri violente începând din 30 martie, soldate cu 34 de morţi şi sute de răniţi de gloanţe în rândul palestinienilor. Niciun israelian nu a fost rănit.

Autorităţile israeliene afirmă că armata deschide focul numai pentru a proteja gardul de-a lungul frontierei şi soldaţii săi. Palestinienii denunţă faptul că demonstranţii sunt ţinta tirurilor deşi nu reprezintă o ameninţare pentru soldaţi.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi reprezentanta diplomaţiei europene, Federica Mogherini, au cerut o anchetă privind utilizarea de către Israel de muniţii reale.

Vezi şi: Un copil care a participat la ÎNSCENAREA atacului chimic din Siria a fost răsplătit cu prăjituri şi orez 

În textul votat joi în sesiunea plenară la Strasbourg, Parlamentul European ‘cere să se dea dovadă de cea mai mare reţinere şi subliniază că prioritatea trebuie să fie evitarea oricărei escaladări a violenţei’.

În ceea ce priveşte partea palestiniană, eurodeputaţii au cerut ‘liderilor manifestanţilor din Fâşia Gaza să se abţină de la orice instigare la violenţă’.

Ei au condamnat de asemenea ‘atacurile lansate de Hamas şi alte grupări militare împotriva Israelului din Fâşia Gaza’ şi şi-au exprimat îngrijorarea că ‘Hamas pare să aibă drept scop escaladarea tensiunilor’.

În faţa crizei umanitare, trebuie să existe ‘un efort internaţional imediat şi la scară largă pentru reconstrucţia şi reabilitarea’ Fâşiei Gaza, a cerut Parlamentul European.

Eurodeputaţii au cerut de asemenea ‘ridicarea imediată şi necondiţionată a blocadei asupra Fâşiei Gaza’.

Citeşte şi: O fostă vedetă Playboy îşi va povesti relaţia cu Donald Trump

Tags: fasia gazaisraelPalestinaParlamentul European (PE)Strasbourg
Categorii: Sinteze