X

Parlamentul European şi-a adoptat poziţia de negociere asupra bugetului UE pe 2019

Parlamentul European a adoptat miercuri poziţia sa de negociere asupra bugetului UE pe 2019, deschizând calea pentru negocierile finale cu statele membre, potrivit Agerpres.

Parlamentarii europeni au cerut un buget de 149 de miliarde de euro în plăţi, ceva mai mult decât cifra asupra căreia au convenit statele membre, de 148 de miliarde de euro.

Citește și : ALERTĂ la New York! Bombe artizanale la reședințele lui Clinton și Obama!

În special, PE a respins tăierile propuse de statele membre la programele de stimulare a creşterii şi de creare de locuri de muncă, în valoare de 794 milioane de euro.

Propunerea de buget a PE include şi o sumă suplimentară de 362 de milioane de euro pentru Erasmus, un program de schimb pentru educaţie, instruire, tineret şi sport, precum şi 347 de milioane de euro pentru o iniţiativă care ar urma să stimuleze angajările în rândul tinerilor.

De asemenea, “am adăugat 650 de milioane de euro pentru statele membre afectate de pesta porcină africană şi am majorat fondurile iniţiativei DiscoverEU pentru bilete Interrail pentru tinerii europeni care au împlinit 18 ani, de la 12 milioane de euro în 2018, la 16 milioane de euro în 2019”, a declarat José Manuel Fernandes, purtător de cuvânt al Partidului Popular European în Comisia pentru Bugete a PE, citat într-un comunicat al grupului său.

Legislativul comunitar a adoptat rezoluţia cu un sprijin larg de 389 de voturi pentru, 158 de voturi împotrivă şi 123 de abţineri.

Negocierile pentru buget sunt de obicei afaceri tensionate, statele membre încercând de obicei să limiteze cheltuielile, în timp ce parlamentarii europeni cer mai multe cheltuieli, notează dpa.

Cele două părţi trebuie să-şi aplaneze neînţelegerile pentru a ajunge la o propunere finală de buget până la jumătatea lui noiembrie. În anii trecuţi, de multe ori negocierile pentru bugetul UE pentru anul următor s-au prelungit până în decembrie.

Citește și : Mohammed bin Salman: Toţi criminalii responsabili de asasinarea jurnalistului Khashoggi vor fi aduşi în faţa justiţiei

Votul asupra bugetului intervine într-un context în care statele membre sunt angrenate într-o dispută privind propunerile de cheltuieli ale Comisiei Europene pentru perioada de după 2020. Printre acestea se află priorităţi noi, precum securitatea şi migraţia, în contextul în care trebuie acoperită gaura lăsată la buget de plecarea Marii Britanii din UE.

Cei mai mulţi bani din bugetul UE se întorc la statele membre ale blocului comunitar, sub forma subvenţiilor pentru agricultură, sprijinirea regiunilor sărace sau a programelor pentru cercetare şi educaţie.

Tags: bugetErasmusParlamentul EuropeanPEUE
Categorii: Diaspora