X

Parlamentul European sprijină ‘din toată inima’ aderarea României la spaţiul Schengen

Parlamentul European sprijină “din toată inima” aderarea României la spaţiul Schengen, a declarat miercuri, preşedintele acestui for, David Sassoli (foto), adăugând că interesele PE şi cele ale României coincid “în mare parte”, transmite agerpres.

“Trebuie ca împreună să facem eforturi pentru a da Uniunii Europene capacitatea de a face să rimeze la diapazon interesele naţionale, iar interesele Parlamentului European şi cele ale României coincid în mare parte. Această vizită (a premierului român la Bruxelles – n.r.) este doar începutul colaborării dintre noi. (…) Am discutat despre subiecte de ordin european, despre bugetul multianual al UE, în legătură cu care există multă convergenţă de opinii între noi, dar şi despre nevoia de a profita de Pactul Ecologic european pe baza unor criterii comune. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă, Green Deal trebuie să fie o ocazie de dezvoltare, de creştere economică şi de creare de noi locuri de muncă. Am amintit, de asemenea, că poziţia Parlamentului European în legătură cu aderarea la spaţiul Schengen a fost adoptată de mult, Parlamentul sprijină din toată inima aderarea României la spaţiul Schengen”, a afirmat Sassoli, într-o declaraţie de presă comună cu premierul Ludovic Orban.

Preşedintele PE a menţionat că Orban l-a invitat în România, adăugând că speră că va putea efectua această vizită în 2020.

Tags: David SassoliGreen DealLudovic OrbanPactul ecologic europeanParlamentul European (PE)Romaniaspatiul Schengen
Categorii: Diaspora