X

Parlamentul francez adoptă un proiect de lege împotriva violenţelor sexuale şi sexiste

Parlamentul francez a adoptat miercuri seara, în cadrul unui ultim vot în Adunarea Naţională, proiectul de lege împotriva violenţelor sexiste şi sexuale care a făcut obiectul unui acord cu Senatul, relatează AFP, potrivit

Legea a fost aprobată cu 92 de voturi ”pentru”, nici un vot ”împotrivă” şi opt abţineri. Ea are drept obiectiv întărirea combaterii violurilor şi a altor abuzuri sexuale comise asupra minorilor, prelungirea termenului de prescripţie pentru infracţiuni atunci când ele sunt comise în cazul minorilor şi întărirea combaterii hărţuirii sexuale şi morale.

Citeşte şi: Thailanda cere Londrei extrădarea fostului premier Yingluck Shinawatra

”Acest text concretizează angajamentele din campanie foarte puternice ale preşedintelui ţării (Emmanuel Macron – n.r.), în cadrul marii cauze a mandatului său de cinci ani: egalitatea între femei şi bărbaţi”, a afirmat Marlene Schiappa, secretar de stat pe probleme de egalitate între femei şi bărbaţi.

Documentul are drept scop ‘facilitarea’ condamnărilor pentru viol, după cazurile a două fetiţe de 11 ani în legătură cu care justiţia a considerat că ele au consimţit la întreţinerea de relaţii sexuale cu bărbaţi cu vârste majore.

Proiectul de lege prelungeşte de asemenea de la 20 de ani la 30 de ani termenul de prescriere în cazul infracţiunilor sexuale comise asupra minorilor, pornind de la majoratul victimei, ceea ce îi permite să depună plângere până la vârsta de 48 de ani.

Tags: Adunarea NaţionalăEmmanuel Macronfrantamarlène schiappaparlamentsexismviolente sexuale
Categorii: Diaspora