Parlamentul francez critică puternic gestionarea crizei sanitare de către guvernul preşedintelui Macron

Publicat:

Parlamentul francez a criticat puternic joi gestionarea crizei coronavirusului de către guvernul preşedintelui Emmanuel Macron, a doua zi după ce acesta a anunţat noi restricţii naţionale, informează DPA, potrivit agerpres.  

“Nu suntem aici pentru a vă recunoaşte eşecurile repetate”, a declarat Damien Abad, şeful facţiunii republicane din parlament, după un discurs al prim-ministrului Jean Castex.


Citește și : Marea Britanie trebuie să facă mai multe pentru combaterea rasismului

Politicianul de stânga Jean-Luc Melenchon l-a criticat pe Macron pentru că a luat deciziile singur.

Castex a prezentat parlamentului noile restricţii anunţate cu o zi înainte. Multe reguli impuse local, precum închiderea magazinelor, urmează să fie extinse în întreaga ţară timp de patru săptămâni şi şcolile vor fi închise pentru trei.

Castex a apărat noile reguli. “Al treilea val este aici şi ne loveşte puternic”, a spus el.

Citește și : Autorităţile italiene AU ÎNCHIS spaţiul aerian din jurul vulcanului Etna

Parlamentul a aprobat măsurile cu 348 de voturi pentru şi doar nouă împotrivă. Unele facţiuni ale opoziţiei nu au luat parte la vot, care nu are caracter obligatoriu pentru guvern. Urmează de asemenea un vot în Senat, camera superioară.

Franţa a fost puternic lovită de pandemie, vecina sa Germania clasificându-o recent ca ţară cu risc ridicat şi impunând limitări de călătorie. Aproape 95.700 de persoane au murit după ce au fost infectate cu coronavirus în Franţa, ţară cu 67 milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.