Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor

Publicat:

Parlamentul francez a sistat joi dezbaterile abia începute privind interzicerea coridelor; deputatul de extremă stângă care propusese un proiect de lege împotriva luptelor cu tauri şi-a retras textul după ce au fost depuse sute de amendamente pe care le-a considerat “obstrucţioniste”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Aplaudaţi, fiţi mândri de voi”, şi-a ironizat colegii susţinători ai coridelor deputatul Aymeric Caron, reprezentant al Parisului din grupul Franţa Nesupusă.


Citeşte şi: Experţii ruşi în inteligenţă artificială îl distrează pe Putin cu o imitaţie a cancelarului german – VIDEO

Caron a recunoscut că sutele de amendamente fac “imposibil” un vot final în termenul-limită stabilit la miezul nopţii. El a promis că va propune un nou text “transpartinic” pentru abolirea luptelor cu tauri.

Retragerea proiectului a provocat reacţii de iritare şi chemări la ordine în aula parlamentului. Deputata de dreapta Anne-Laure Blin, care doreşte continuarea spectacolelor tradiţionale de corida, l-a acuzat pe Caron că fuge de dezbatere de teama unei înfrângeri la vot. La rândul său, iniţiatorul legii a condamnat din nou “torturarea” şi “calvarul” taurilor în arene.

Secretara de stat pentru problemele rurale Dominique Faure, desemnată pentru detensionarea acestei probleme delicate, a recunoscut că “subiectul străbate toată societatea”. Ea a subliniat că guvernul se opune interzicerii coridelor, “o tradiţie ancestrală care contribuie la identitatea anumitor teritorii”.

Observatorul Naţional al Culturilor Taurine a reacţionat cu satisfacţie: “corida câştigă prin abandon”.

La sfârşitul săptămânii trecute, în oraşele din sudul Franţei unde se organizează coride şi la Paris au avut loc manifestaţii pro şi contra luptelor cu tauri. Dezbaterea adesea aprinsă între apărătorii “tradiţiei culturale regionale” şi militanţii pentru cauza animalelor au loc şi în afara Adunării Naţionale.

Citește și: Ambasada Franţei la Beijing critică voalat politica ‘zero COVID’ a Chinei – Black News

Chiar joi, circa 100 de membri ai Partidului Animalist şi ai asociaţiei L214 (numită după un articol din codul rural care defineşte animalele ca “fiinţe sensibile”) au protestat lângă sediul parlamentului, în timp ce 13 toreadori francezi au venit să îşi apere profesia.

Miercuri, în timpul unei vizite la salonul Asociaţiei Primarilor din Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a respins ideea interdicţiei în viitorul apropiat. El a făcut apel la “conciliere” în loc de “invective” între obiceiurile locale şi sensibilitatea faţă de animale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.