Parlamentul găzduiește expoziția ‘Ștefan cel Mare și Sfânt: din istorie în veșnicie’

Peste 100 de documente și publicații rare despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare și Sfânt sunt expuse, începând de astăzi, la Parlament, în cadrul unei expoziții dedicate marelui voievod. Evenimentul este organizat cu prilejul comemorării, la 2 iulie, a 522 de ani de la trecerea sa în eternitate, informează MOLDPRES.

Expoziția „Ștefan cel Mare și Sfânt: din istorie în veșnicie” reunește piese din patrimoniul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, inclusiv monografii, enciclopedii, fotografii și ediții periodice, unele păstrate într-un singur exemplar. Vizitatorii pot descoperi documente istorice contemporane domniei lui Ștefan cel Mare, dar și lucrări dedicate vieții, activității și familiei voievodului.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Printre exponatele de referință se numără volume precum „Ștefan cel Mare: domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504” de Ion Ursu (1925), „Documentele lui Ștefan cel Mare. Vol. I, Hrisoave și cărți domnești (1457–1492)” de Ioan Bogdan (1913) și „Istoria lui Ștefan cel Mare pentru poporul român” de Nicolae Iorga.

Potrivit organizatorilor, expoziția valorifică moștenirea istorică a voievodului care a condus Principatul Moldovei timp de peste 47 de ani, cea mai lungă domnie din istoria țării, perioadă considerată una de apogeu prin consolidarea statului, victoriile militare și ctitorirea a zeci de biserici și mănăstiri.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Expoziția este organizată de Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, și poate fi vizitată până la sfârșitul lunii iulie, în cadrul vizitelor ghidate la Muzeul Parlamentului.

This post was last modified on 30/06/2026 09:52 09:52

Tags: parlament
Cultură și Media