X

Parlamentul georgian a adoptat, în a treia şi ultima lectură, proiectul de lege privind influenţa străină

Parlamentul georgian a adoptat, în a treia şi ultima lectură, proiectul de lege privind influenţa străină

Parlamentul georgian a adoptat marţi proiectul de lege controversat privind ”influenţa străină”, în pofida mobilizării masive a opozanţilor săi în ultimele săptămâni, transmit France Presse şi DPA.

În a treia şi ultima lectură, legislativul de la Tbilisi a adoptat textul cu 84 de voturi pentru şi 30 de voturi contra, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Conform noii legi, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca ”organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”.

Miercurea trecută, deputaţii georgieni au votat în a doua lectură, cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra, textul în cauză pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, dorea să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni.

Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

În Georgia, numeroase proiecte de promovare a democraţiei funcţionează cu bani din partea Uniunii Europene sau a SUA. Partidul Visul Georgian susţine că scopul legii este o mai mare transparenţă, în timp ce criticii se aşteaptă ca legea să fie folosită pentru a opri fluxul acestor fonduri şi pentru a persecuta forţele pro-occidentale.

Tags: influenţa străinăparlamentVisul Georgian
Externe