Parlamentul Germaniei a aprobat o nouă lege a imigraţiei menită să atragă muncitori calificaţi în ţară

Publicat:

Parlamentul Germaniei a aprobat vineri o nouă lege a imigraţiei menită să atragă muncitori calificaţi în ţară, care suferă din cauza unui deficit de forţă de muncă fără precedent, ceea ce afectează economia, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Legea – promovată de guvernul format din SPD (social-democraţi), FDP (liberali) şi Verzi (ecologişti) – a trecut cu 388 de voturi ‘pentru’, 234 ‘împotrivă’ şi 31 de ‘abţineri’.


Citește și : Prima zi a Summitului pentru un nou pact financiar de la Paris

Blocul parlamentar conservator, format din partidul de opoziţie CDU (creştin-democraţi) şi formaţiunea-soră din Bavaria, CSU (Uniunea Creştin-Socială), a votat împotriva legii, susţinând că aceasta ar uşura intrarea lucrătorilor necalificaţi.

Şi partidul de extremă-dreapta AfD a votat împotrivă.

Legea include un sistem bazat pe puncte care reduce obstacolele de acces pentru aplicanţi în conformitate cu calificările profesionale, vârstă şi competenţele de limbă.

La începutul anului, Asociaţia Camerelor pentru Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK) a transmis că mai mult de jumătate din companiile din Germania întâmpină dificultăţi în a ocupa locurile disponibile, din cauza lipsei de muncitori calificaţi.

Citește și :  Situaţia din Cisiordania ‘ameninţă să devină incontrolabilă’

Procentul companiilor care întâmpină dificultăţi în a angaja oameni este la un nivel istoric, a arătat un sondaj realizat de DIHK în rândul a 22.000 de companii. Dintre acestea, 53% au raportat un deficit de angajaţi calificaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.