X

Parlamentul israelian a respins interdicția de acordare a cetățeniei pentru palestinienii căsătoriți cu israelieni

Încercarea noului guvern al Israelului de a obţine prelungirea unei legi care interzice acordarea cetăţeniei israeliene palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza căsătoriţi cu cetăţeni israelieni a eşuat marţi dimineaţă, transmit Reuters, AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Adoptată în 2003, în timpul celei de-a doua Intifade, această lege pe care premierul Naftali Bennett o dorea extinsă prevedea că palestinienii şi rezidenţii ”ţărilor inamice” nu pot obţine în mod automat cetăţenia sau rezidenţa israeliană, nici măcar prin căsătoria cu un cetăţean israelian.

Citește și: Ultima ascunzătoare a lui El Chapo poate fi câștigată la loterie

În cadrul unui vot desfăşurat marţi în zori, după dezbateri care au durat întreaga noapte, dintre cei 120 membri ai Knessetului (parlamentul) 59 s-au pronunţat pentru extinderea legii în cauză şi 59 împotrivă.

Coaliţia guvernamentală, formată din opt partide, a fost divizată pe acest subiect: două partide – Meretz (extrema stângă) şi Raam (islamist) – indicaseră că vor vota contra unei dispoziţii considerate drept discriminatorie faţă de minoritatea arabă din Israel (20% din populaţie).

Israelul susţine că legea votată în 2003 a fost o consecinţă directă a atacului sinucigaş comis la Haifa în martie 2002, în care au fost ucise 17 persoane. Autorul sinucigaş a fost un palestinian care obţinuse prin căsătorie cartea de identitate israeliană.

Reglementarea adoptată în 2003 a însemnat că acele cupluri căsătorite în care un partener era israelian şi celălalt palestinian nu au mai putut trăi legal în Israel. Ea a fost reînnoită în fiecare an, iar valabilitatea ei expiră marţi.

Citește și: Un avion de pasageri A DISPĂRUT de pe radar în estul Rusiei

În 2012, Curtea Supremă israeliană a respins procedurile în instanţă lansate împotriva legii respective. Conform unui amendament adoptat în 2005, femeile cu vârste peste 25 de ani şi bărbaţii peste 35 de ani pot solicita permise de rezidenţă temporară.

Începând din 2007, restricţia s-a aplicat şi cetăţenilor iranieni, irakieni, sirieni şi libanezi.

Tags: cetateniecisiordaniaCurtea Supremăfasia gazahaifaisraelKnessetMeretzNaftali BennettpalestinieniRaam
Categorii: Sinteze