Parlamentul israelian a votat o lege care permite autorităţilor să afle numele persoanelor nevaccinate

Publicat:

Parlamentul israelian a autorizat miercuri Ministerul Sănătăţii să comunice altor autorităţi identitatea persoanelor nevaccinate împotriva noului coronavirus, suscitând îngrijorări în ceea ce priveşte respectarea vieţii private a cetăţenilor care refuză să se vaccineze, informează AFP, scrie agerpres.

O lege adoptată cu 30 de voturi pentru şi 13 împotrivă le dă autorităţilor locale, directorului general al Ministerului Educaţiei şi unor membri ai Ministerului Afacerilor Sociale posibilitatea de a cere să le fie comunicate numele, adresele şi numerele de telefon ale persoanelor nevaccinate.


Citește și : Rusia măreşte amenzile pentru protestatari

Scopul acestei legi, valabilă trei luni sau până când pandemia va fi declarată încheiată, este de a “permite acestor organisme să încurajeze oamenii să se vaccineze, adresându-se lor personal”, potrivit unui comunicat al parlamentului israelian.

Israelul a administrat cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech unui număr de trei milioane de persoane, o treime dintre cei aproximativ nouă milioane de locuitori ai săi.

Statul israelian şi-a redeschis duminică centrele comerciale şi comerţul stradal pentru întreaga populaţie, în cadrul celei de-a treia ieşiri din carantină de la începutul epidemiei de COVID-19. Însă, dacă anumite locuri sunt deschise pentru toţi, altele sunt accesibile doar persoanelor dotate cu o “insignă verde”, semn că ele au primit a doua doză de vaccin în urmă cu cel puţin o săptămână sau că s-au recuperat după boala COVID-19.

Însă această preţioasă “cheie de acces” este criticată de o parte a populaţiei, care vede în aceasta o formă de discriminare a persoanelor nevaccinate.

În cadrul dezbaterilor parlamentare de miercuri, lidera Partidului Laburist, Merav Michaeli, l-a acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu că “neagă dreptul cetăţenilor la confidenţialitate asupra informaţiilor lor medicale”.

Comunicatul Knessetului (parlamentul) afirmă că informaţiile personale nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cel de a-i încuraja pe oameni să se vaccineze.

Citește și : Paşapoartele britanicilor rezidenţi în UE NU trebuie ştampilate la reintrarea în Schengen

Deputatul Haim Katz, din partidul de dreapta Likud al premierului, a apărat legea, descriind-o drept “un mijloc de a promova vaccinarea”.

Peste 760.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate oficial în Israel de la începutul pandemiei, dintre care mai mult de 5.600 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.