Parlamentul de la Kiev a adoptat un proiect de lege ce prevede supravegherea artiştilor ruşi care călătoresc în Ucraina

Publicat:

Parlamentul ucrainean a aprobat joi un controversat proiect de lege ce prevede supravegherea artiştilor ruşi care intenţionează să ţină spectacole în Ucraina, relatează agenţia Xinhua. 

Legea referitoare la muzicieni, cântăreţi şi alţi profesionişti ruşi din domeniul divertismentului a fost aprobată cu 232 de voturi ”pentru”, trecând de pragul de 226 de voturi necesare, potrivit unui comunicat postat pe site-ul parlamentului.


Potrivit legii, artiştii ruşi vor putea să întreprindă un turneu în Ucraina numai după ce vor primi aprobare din partea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Prin urmare, organizatorii de turnee vor trebui să prezinte o cerere scrisă către SBU într-un termen de nu mai puţin de 30 de zile până la data prevăzută pentru turnee.

Legea le interzice de asemenea tuturor artiştilor ruşi care figurează pe lista SBU ca reprezentând ”o ameninţare pentru securitatea naţională a Ucrainei” să călătorească prin ţară.

În martie, SBU i-a interzis Iuliei Samoilova, o concurentă rusă pentru Concursul Eurovision 2017, care a avut loc la Kiev, să intre pe teritoriul ucrainean, invocând faptul că ea a încălcat legislaţia Ucrainei când a vizitat Peninsula Crimeea în 2015 fără să informeze Kievul.

Conform Serviciului ucrainean al frontierei de stat, peste 70 de artişti ruşi au fost împiedicaţi oficial să intre în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.