Parlamentul kosovar a votat noul guvern condus de Avdullah Hoti

Publicat:

Parlamentul kosovar a votat miercuri un nou guvern de coaliţie, condus de Liga Democrată din Kosovo (LDK, centru-dreapta), după mai multe luni de criză politică, agravând tensiunile cu susţinătorii premierului în exerciţiu Albin Kurti, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Guvernul condus de Avdullah Hoti, un profesor de economie în vârstă de 44 de ani, a fost validat de 61 de deputaţi, în timp ce 24 deputaţi au votat împotrivă şi unul s-a abţinut, a anunţat vicepreşedintele parlamentului de la Pristina, Kujtim Shala.


Citește și : Pedro Sanchez cere Parlamentului spaniol PRELUNGIREA stării de urgență

Deputaţii din Vetevendosje (VV), partidul naţionalist de stânga al lui Albin Kurti care a cerut organizarea de noi alegeri, au boicotat şedinţa parlamentului.

”Mă simt răspunzător în faţa deputaţilor, a cetăţenilor şi a Constituţiei, pentru sarcinile care ne aşteaptă”, a declarat noul prim-ministru, Avdullah Hoti, care a promis să relanseze tratativele cu Serbia, aflate într-un blocaj.

Kosovo este în criză politică după ce în 25 martie a căzut guvernul de coaliţie condus de Albin Kurti şi format din VV, care obţinuse cele mai multe voturi la scrutinul legislativ din octombrie, şi LDK.

LDK a fost de acord cu o nouă coaliţie şi l-a propus pe Avdullah Hoti pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele Hashim Thaci l-a propus oficial pe Hoti parlamentului pentru acest post. LDK anunţase că are sprijinul a 64 dintre cei 120 de parlamentari.

Citește și : Seimul polonez ‘a bătut în cuie’ data alegerilor prezidențiale

Totuşi, Kurti a blocat votul, insistând că, întrucât are cel mai mare grup parlamentar, partidul său VV trebuie să numească un candidat pentru conducerea guvernului. Conştient că Albin Kurti nu are niciun sprijin, VV a amânat datele limită pentru desemnare şi a depus la Curtea Constituţională o petiţie împotriva numirii lui Hoti. Curtea a decis săptămâna trecută împotriva lui Albin Kurti, ceea ce a deschis calea către votul parlamentar de miercuri.

Alegerile din toamna anului trecut din Kosovo au consacrat înfrângerea istorică a foştilor combatanţi susţinători ai independenţei care au dominat viaţa politică kosovară după 2008, anul proclamării independenţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.