Parlamentul kosovar INTERZICE modificarea frontierei cu Serbia

Publicat:

Parlamentul kosovar a votat joi o serie de principii de negociere prin care sunt interzise orice schimbări de frontieră în cadrul Dialogului Belgrad-Priştina, ce vizează normalizarea relaţiilor dintre cele două părţi, relatează EFE, citând portalul de informaţii Kossev, potrivit agerpres.

Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo, proclamată unilateral, în 2008, de fosta sa provincie.


Citește și: Paul Manafort a fost CONDAMNAT! Ani grei de închisoare pentru fostul şef de campanie al preşedintelui Trump

In vara anului trecut, atât preşedintele sârb Aleksandar Vucic, cât şi omologul său kosovar, Hashim Thaci, au sugerat că o ‘corecţie a frontierelor’, care ar implica un schimb de teritorii, ar putea conduce la un acord care să pună capăt conflictului.

Conform principiilor aprobate joi de legislativul de la Priştina, obiectivul principal vizează obţinerea recunoaşterii independenţei din partea Serbiei, respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale şi acordul Belgradului care să permită aderarea Kosovo la instituţiile internaţionale. Documentul subliniază, de asemenea, că un astfel de acord ar deschide pentru Kosovo calea spre UE şi admiterea în ONU.

Se prevede, de asemenea, că nu pot exista alte tipuri de putere în afara celei centrale şi locale, principiu care face ca o posibilă comunitate a municipalităţilor sârbe din Kosovo să nu poată avea puteri executive.

Parlamentul a stabilit că acordul încheiat cu Serbia va fi supus unui referendum pe teritoriul Kosovo, pe care îl va ratifica.

Directorul biroului pentru Kosovo din cadrul guvernului de la Belgrad, Marko Djuric, a criticat aceste condiţii impuse de Priştina, considerând că ele reprezintă un alt indiciu al faptului că autorităţile kosovare nu doresc un dialog sau o înţelegere.

Citește și: Giuseppe Conte se opune unui proiect de tunel între Italia și Franța

Aceste principii au fost aprobate de parlamentul kosovar într-un moment în care Dialogul Belgrad-Priştina, mediat de UE, este întrerupt ca urmare a impunerii de către Priştina, la sfârşitul anului trecut, a unei taxe vamale de 100% pentru produsele importate din Serbia.

UE şi SUA au făcut apel, fără succes, în mai multe rânduri, ca această taxă vamală să fie revocată, pentru a permite reluarea dialogului început în 2013 de Belgrad şi Priştina.

Obiectivul dialogului de normalizare a relaţiilor vizează încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic, o condiţie crucială pentru eventuala intrare a celor două părţi în UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.