Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat demisia premierului Zoran Zaev

Publicat:

Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat joi demisia premierului social-democrat Zoran Zaev, a cărui poziţie a fost slăbită de înfrângerea partidului său la alegerile locale de la sfârşitul lunii octombrie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Imediat după scrutin, Zaev a anunţat că va pleca din fruntea guvernului, dar a aşteptat două luni, până miercuri, când şi-a depus oficial demisia la parlament.


Citește și : Suedia cere din 28 decembrie un test negativ pentru toţi călătorii

‘Ar fi politic iresponsabil şi nejustificat pentru mine să continui să conduc ţara pe calea euroatlantică’, a explicat Zaev în scrisoarea de demisie distribuită presei.

Zaev, care a condus executivul din 2017, a fost prim-ministrul în mandatul căruia ţara a aderat la NATO în 2020, după un acord cu Atena referitor la schimbarea numelui ţării, devenită Macedonia de Nord. Popularitatea sa intrase deja în declin din cauza ezitărilor Uniunii Europene de a deschide negocierile de aderare cu Skopje.

Demisia sa deschide acum calea pentru un guvern condus de Dimitar Kovacevski, actual ministru adjunct de finanţe, care l-a înlocuit deja pe Zaev în fruntea Partidului Social Democrat (SDSM).

Opoziţia reunită în jurul partidului VMRO-DPMNE (conservator), care reclamă cu insistenţă alegeri anticipate, a eşuat în noiembrie cu moţiunea sa de cenzură împotriva guvernului.

Zoran Zaev a profitat de această perioadă pentru a întări coaliţia la putere, chiar dacă i-a predat ştafeta lui Dimitar Kovacevski, unul dintre apropiaţii săi.

Citește și : Purtarea măştii redevine obligatorie în spaţiile deschise din Spania

Conform Constituţiei, preşedintele ţării, Stevo Pendarovski, are la dispoziţie 10 zile pentru a-l desemna pe noul prim-ministru, care, la rândul său, va trebui ca în 20 de zile să formeze un cabinet şi să-l prezinte parlamentului.

Acordul încheiat în 2018 cu Atena ar fi trebuit, în principiu, să deschidă Macedoniei calea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Acestea nu au debutat însă, Skopje lovindu-se de reticenţele Bulgariei, cu care are un litigiu cu privire la originile limbii macedonene, pe care Sofia o consideră un dialect bulgar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.