Parlamentul nipon adoptă o lege pentru paritatea între femei și bărbați la alegerile viitoare

Publicat:

Parlamentul nipon a votat marţi o lege menită să ajute femeile să acceadă mai uşor la posturi de parlamentari la nivel naţional şi regional, într-o ţară unde domină în mod zdrobitor reprezentarea masculină, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“În timpul alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi în adunările parlamentare locale”, alegerea candidaţilor din partea partidelor şi altor formaţiuni politice trebuie să se facă “vizând, pe cât posibil, un număr egal de bărbaţi şi femei”, se spune în articolul doi al acestei legi.


Citește și: Coreea de Nord amenință că anulează summitul prevăzut la 12 iunie cu Donald Trump

“Sunt foarte fericit şi am speranţa că datorită acestei legi lumea politică japoneză se va schimba, vreau să cred că aşa se va întâmpla. Aceasta îi va face pe alegători să înţeleagă că politica nu este doar o treabă de bărbaţi şi sper că aceasta le va da curaj femeilor care ezită să candideze”, a reacţionat la postul NHK ministrul nipon pentru condiţia femeilor, Seiko Noda.

Cu toate acestea, efectul legii nu este garantat, deoarece prevederile ei nu sunt însoţite de nicio obligaţie cuantificabilă sau de sancţiuni. Cerându-le partidelor să depună eforturi şi să fixeze ele însele reguli în sensul unei mai bune reprezentări feminine, legea insistă în acelaşi timp asupra libertăţii lor de a-şi desemna candidaţii.

Citește și: 4000 de angajați ai Google cer gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

La ora actuală, proporţia de femei din parlamentul Japoniei, chiar dacă a crescut, se situează în jurul a 10%, adunările legislative ale prefecturilor numără doar 9,8% de femei, iar cele municipale – 14,8%. În plus, 70% dintre parlamentari au peste 50 de ani, potrivit unui recent raport al guvernului japonez.

Aceste cifre plasează Japonia, la acest capitol, în coada clasamentelor internaţionale printre ţările bogate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 7 august în Istorie

Evenimentele Zilei de 7 august în Istorie 7 august este a 219-a zi a calendarului gregorian și a 220-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Grecia s-a confruntat cu cea mai caldă lună iulie din istoria înregistrărilor

Grecia s-a confruntat cu cea mai caldă lună iulie din istoria înregistrărilor Grecia s-a confruntat cu cea mai caldă lună iulie din istoria înregistrărilor, conform...

Box office nord-american: ‘Deadpool & Wolverine’, 97 de milioane de dolari în al doilea weekend de la debut

Box office nord-american: 'Deadpool & Wolverine', 97 de milioane de dolari în al doilea weekend de la debut "Deadpool & Wolverine", cu Ryan Reynolds (în...

Un crocodil de dimensiuni mari a fost omorât după dispariţia unui australian

Un crocodil de dimensiuni mari a fost omorât după dispariţia unui australian Un crocodil de dimensiuni mari despre care se crede că ar fi atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.