X

Parlamentul polonez condamnă comentariile provocatoare ale Rusiei privind Al Doilea Război Mondial

Camera inferioară a parlamentului polonez (Seim) a condamnat joi comentariile ”provocatoare şi neadevărate” făcute de unele autorităţi ruse care încearcă să arunce pe Polonia vina pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite DPA, scrie agerpres.

”Măreţia unei naţiuni şi relaţiile dintre state nu se pot baza pe minciuni şi pe falsificarea istoriei”, se arată într-o rezoluţie parlamentară.

Citește și : Boris Johnson este unul dintre cei mai curajoşi politicieni din Europa, afirmă Viktor Orban

Deputaţii polonezi au afirmat că Al Doilea Război Mondial a fost cauzat de două regimuri totalitare – Germania nazistă şi Uniunea Sovietică – în timp ce Polonia şi alte state central-europene au devenit primele victime ale războiului.

Citește și : Poliţiştii instructori cehi vor pleca din Irak, personalul militar va rămâne

În luna decembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a criticat o rezoluţie a Parlamentului European care declara că pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov încheiat în 1939 între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică ”a deschis calea către izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial”.

De asemenea, Putin a susţinut că Polonia are o vină parţială privind izbucnirea războiului şi a respins expresia ”Rusia sovietică a invadat Polonia în septembrie 1939”.

Tags: al Doilea Război MondialgermaniaPoloniaPutinrusiaSeimUniunea Sovietica
Categorii: Diaspora