Parlamentul Republicii Moldova respinge modificarea Constituţiei

Publicat:

Proiectul de modificare a Constituţiei Republicii Moldova, propus de majoritatea parlamentară, a obţinut doar 54 de voturi în a doua lectură, din totalul celor 67 necesare, fiind astfel respins, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Proiectul nu a fost susţinut de opoziţie, inclusiv de partidele de dreapta Partidul Liberal (PL) şi Partidul Liberal Democrat (PLDM), care nu au votat proiectul. Ultimele două au cerut să fie modificat şi Art. 13 din Constituţie, privind denumirea limbii de stat.


Citeşte şi: Apar noi detalii năucitoare în cazul Khashoggi. Unul dintre călăi a studiat medicină legală în Australia

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a reiterat că Partidul Democrat (PDM) va propune organizarea unui referendum privind modificarea Constituţiei în vederea integrării europene.

Socialiştii au anunţat că îşi vor exprima poziţia referitor la iniţiativa de referendum după ce vor consulta legislaţia şi vor solicita opinia preşedintelui republicii, Igor Dodon. Totuşi, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrâncea, şi-a exprimat încrederea că, în cazul unui astfel de referendum, majoritatea cetăţenilor va vota împotriva modificării Constituţiei privind integrarea europeană.

Proiectul viza includerea unor prevederi, dar şi a unui articol nou în Constituţie care să stabilească faptul că integrarea europeană este “obiectivul strategic” de dezvoltare al Republicii Moldova. Proiectul a fost votat favorabil joi în prima lectură, cu majoritate simplă.

Citeşte şi: Republica Moldova a semnat cu Turcia cinci noi acorduri bilaterale

Partidele pro-europene de opoziţie – Partidul Democrat Liberal (PLDM) şi Partidul Liberal (PL) – au cerut anterior ca odată cu acest proiect să fie votată şi o altă propunere de modificare a Constituţiei, privind redenumirea limbii oficiale din ‘moldovenească’, cum este în prezent, în română. În plus, cele două formaţiuni califică iniţiativa guvernării drept o încercare de a-şi reabilita imaginea în faţa instituţiilor europene şi a alegătorilor pro-europeni din Republica Moldova, pentru a se menţine la putere.

La rândul lor, socialiştii consideră că pentru modificarea Constituţiei în privinţa vectorului extern ar fi necesară organizarea unui referendum, fiind încălcate drepturile euroscepticilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România Tribunalul Bucureşti a decis ca Andrew Tate şi Tristan Tate să fie cercetaţi în continuare sub control...

Directorul interimar al Serviciului Vamal, Viorel Doagă a avut o întrevedere de lucru cu șeful EUBAM în Republica Moldova

Directorul interimar al Serviciului Vamal, Viorel Doagă a avut o întrevedere de lucru cu șeful EUBAM în Republica Moldova Continuarea dialogului constructiv între Serviciul Vamal...

75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări: Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au depus flori la a monumentul...

75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări: Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au depus flori la a monumentul...

Zi de doliu: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

Zi de doliu: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări Republica Moldova comemorează 75 de ani de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.