X

Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

Parlamentul Turciei a adoptat o nouă lege electorală care prevede, printre altele, reducerea pragului electoral necesar partidelor pentru a intra în parlament de la 10% la 7%, a anunţat joi agenţia de presă turcă Anadolu, preluată de dpa, potrivit agerpres.

Proiectul de lege a fost introdus Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, conservator) aflat la guvernare şi de partenerul său de coaliţie, Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP, extrema dreaptă). Împreună, cele două partide deţin majoritatea în parlament.

Citeşte şi: Ruşii au plecat cu ostatici de la Cernobîl – Black News

Noua lege va intra în vigoare după un an, chiar înaintea următoarelor alegeri parlamentare şi prezidenţiale programate să aibă loc în iunie 2023.

“Cu această lege, guvernul speră să distrugă cooperarea dintre şase partide de opoziţie”, a declarat Mustafa Yeneroglu de la partidul de opoziţie Deva. Potrivit altor analişti, opoziţia ar putea de asemenea folosi noua lege în avantajul său.

Potrivit guvernului turc, noua lege asigură o reprezentare mai echitabilă în parlament.

Recent, şase partide de opoziţie din Turcia au convenit asupra unei strategii pentru a-l înlătura de la putere pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi au publicat un manifest comun.

Citeşte şi: Preşedinta Parlamentului European a plecat la Kiev – Black News

Înainte de aceasta, analiştii estimau că partidele vor forma o alianţă şi vor prezenta un candidat comun pentru alegerile din 2023.

Alianţa este formată, printre altele, din cel mai mare partid de opoziţie Partidul Republican al Poporului (CHP), Partidul Iyi (naţional, conservator) şi de Partidul Democraţie şi Progres (DEVA).

Tags: alegeriMustafa YenerogluPartidul Democraţie şi Progres (DEVA)Partidul IyiPartidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP)Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP)Partidul Republican al Poporului (CHP)Recep Tayyip Erdoganturcia
Categorii: Sinteze