Parlamentul ucrainean prelungește mandatele aleşilor locali pe toată durata legii marţiale

Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, a votat miercuri în favoarea prelungirii mandatelor aleşilor locali pe durata legii marţiale aflate în vigoare, transmite dpa.

Rezoluţia a fost sprijinită de o majoritate clară de două treimi dintre deputaţi, potrivit unui comunicat al Parlamentului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Primarii, consilierii locali şi reprezentanţii în adunările regionale vor rămâne, aşadar, în funcţii până la organizarea de noi alegeri, după încheierea războiului cu Rusia.

Potrivit Constituţiei, Ucraina trebuia să organizeze alegeri locale la data de 26 octombrie, după cinci ani de la cele din 2020. Aceasta ar fi vizat şi postul de primar al Kievului, deţinut din 2014 de Vitali Kliciko.

Cu toate acestea, în urma invaziei declanşate de Rusia în februarie 2022, în Ucraina a fost impusă legea marţială, care interzice organizarea de alegeri.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În consecinţă, alegerile parlamentare ce ar fi trebuit să aibă loc la termen în octombrie 2023 şi cele prezidenţiale din martie 2024 au fost anulate.

Rusia a contestat în mod repetat legitimitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, invocând anularea alegerilor.

This post was last modified on 08/10/2025 18:37 18:37

Tags: parlamentucraina
Externe