X

Parlamentul ungar adoptă o lege care trimite MTA sub controlul lui Orban

Parlamentul ungar a aprobat marţi o lege controversată de reorganizare a Academiei de Ştiinţe (MTA), proiect faţă de care angajaţii instituţiei protestează de peste un an, temându-se de preluarea cercetării ştiinţifice sub controlul guvernului lui Viktor Orban, transmite AFP, potrivit agerpres.

Textul legislativ, aprobat cu o largă majoritate de 199 de voturi, va acorda guvernului controlul numeroaselor institute de cercetare ce depind de Academie, cel mai vechi şi mai important organism ştiinţific al Ungariei, fondat în 1825.

Citește și: SUA ‘nu vor permite niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare’

Cercetătorii au protestat după anunţul acestei reforme, prevăzută în cel de-al treilea mandat consecutiv al premierului suveranist Viktor Orban, avertizând că ea ameninţă libertatea ştiinţifică.

Prin lege va fi creat un consiliu format din membri numiţi de putere şi responsabil cu gestionarea finanţelor MTA, dar şi a activelor sale imobiliare şi a unei părţi din administraţie.

Această reformă ‘contravine principiilor europene ale finanţării cercetării şi ameninţă libertăţile academice’, a denunţat recent preşedintele MTA, Laszlo Lovasz (foto).

El şi-a exprimat îngrijorarea că noua lege ar putea deveni un exemplu ‘ar putea fi urmat de alte guverne din UE dornice să exercite o influenţă asupra cercetătorilor’.

O nouă adunare de protest este prevăzută la Budapesta marţi după-amiază.

Academia de ştiinţe numără 5.000 de angajaţi, dintre care 3.000 de cercetători, şi acoperă toate domeniile de cercetare.

Citește și: Rebelii yemeniți au atacat un aeroport din Arabia Saudită. Nouă civili au fost răniți!

Prin crearea în 2018 a unui nou Minister al Inovaţiei şi Tehnologiei, responsabil cu supervizarea MTA, guvernul a explicat că vrea să dea un suflu nou unei instituţii considerate un vestigiu al epocii comuniste, pentru a o reorienta spre proiecte ‘inovatoare’.

Noul cadru ştiinţific va produce ‘mai mulţi cercetători care vor contribui eficient la economia ungară’, a dat asigurări reprezentantul ministerului în timpul dezbaterilor din parlament.

Premierul Viktor Orban a remodelat profund în mandatele sale instituţiile publice, mai ales în domeniile justiţiei, educaţiei, media, atrăgându-şi reproşuri că încalcă separaţia puterilor în stat. 

Tags: Academia de Ştiinţe (MTA)budapestaLaszlo LovaszUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora