Parlicov: Atât timp cât Moldova nu a introdus sancțiuni gazului rusesc, acesta va fi tratat ca orice alt gaz pe piață

Publicat:

Parlicov: Atât timp cât Moldova nu a introdus sancțiuni gazului rusesc, acesta va fi tratat ca orice alt gaz pe piață

Atât timp cât în Republica Moldova și în Uniunea Europeană nu există o decizie politică de punere a unor sancțiuni pe gazul rusesc, acest gaz va fi tratat ca orice alt gaz pe piață, afirmă ministrul Energiei, Victor Parlicov, citat de agenția IPN.

Citește și: Sute de consumatori au rămas fără gaz în locuințe din cauza datoriilor


Oficialul a precizat că din punct de vedere al Moldovagaz, din punct de vedere al consumatorilor, atât timp cât acest gaz este la cel mai bun preț, el trebuie să aibă avantaj față de gazul de la alți furnizori.

Ministrul nu exclude posibilitatea adoptării unei hotărâri prin care vor fi impuse sancțiuni, limitări sau taxe suplimentare la gazele rusești. Totodată, Victor Parlicov a comunicat că asemenea decizie nu poate fi luată de minister, ci doar la nivel înalt.

Oficialul a reiterat că din punct de vedere politic, nici la nivelul Uniunii Europene și nici în Republica Moldova nu este adoptată vreo decizie de interzicere a achizițiilor de gaze din Federația Rusă.

Precizăm că, recent, ministrul Energiei a anunțat că Republica Moldova ar putea reveni la achiziția de gaz rusesc, dacă prețul oferit de Gazprom va fi mai mic decât prețurile de pe piața internațională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Aeroportul din Chișinău ar putea fi inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Vot pozitiv în Guvern

Aeroportul din Chișinău ar putea fi inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Vot pozitiv în Guvern Aeroportul Internațional Chișinău ar putea fi...

Un asteroid se apropie de Pământ: Călătorește cu peste 40.000 de mile pe oră

Un asteroid se apropie de Pământ: Călătorește cu peste 40.000 de mile pe oră Un asteroid care călătorește cu peste 40.000 de mile pe oră...

Transnistria ar putea rămâne fără metan începând cu anul 2025

Transnistria ar putea rămâne fără metan începând cu anul 2025 Începând cu anul 2025, Ucraina va sista tranzitul de gaz rusesc pe teritoriul său, ceea...

VIDEO – Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă

VIDEO - Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă Rusia a atacat luni puternic capitala Ucrainei, Kievul, fiind lovit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.