Parlicov, întrevedere cu noua coordonatoare Rezidentă a ONU în R. Moldova

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întrevedere cu noua coordonatoare Rezidentă a Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Yeșim Oruç. La întâlnire a participat și reprezentanta rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în R. Moldova, Daniela Gasparikova. În cadrul discuțiilor, Victor Parlicov a prezentat prioritățile Ministerului Energiei, printre care securitatea energetică și integrarea în piața energetică a Uniunii Europene.

„Ministerul Energiei este ferm angajat în consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și în facilitarea conectării acesteia la piața europeană, aspect esențial pentru stabilitatea și dezvoltarea economică a țării”,  a punctat Parlicov, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, potrivit radiochisinau.md.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Victor Parlicov a vorbit, de asemenea, despre lansarea primelor licitații de energie regenerabilă din Republica Moldova, un proiect care deschide ușa pentru investiții naționale și internaționale în construcția a 165 MW de parcuri eoliene și fotovoltaice.

Un alt subiect discutat a fost digitalizarea sectorului energetic, inclusiv instalarea, în cadrul unui proiect pilot, derulat de PNUD Moldova cu susținerea Guvernului Italiei, de instalare a  contoarelor inteligente.

„Contoarele inteligente reprezintă un pas important către introducerea tarifelor diferențiate în funcție de consumul de energie electrică, iar rețelele inteligente vor facilita o mai bună gestionare a consumului, integrarea mai multor surse regenerabile de energie produse la nivel local și, în cele din urmă, reducerea dependenței energetice și a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a mai menționat Victor Parlicov.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

În contextul crizei de gaze naturale din regiune, care a afectat și Republica Moldova, s-a discutat despre Planul de Acțiuni pentru situații excepționale în sectorul gazelor naturale. Parlicov a data sigurări că Republica Moldova este pregătită din punct de vedere tehnic pentru orice scenariu.

Yeșim Oruç a reconfirmat sprijinul ferm al ONU pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova. 

This post was last modified on 07/11/2024 17:59 17:59

Tags: MoldovaONUParlicovYeșim Oruç
Politică