
Fostul ministru al energiei, Victor Parlicov, nu exclude că tarifele la energie ar putea fi reduse din motive politice, în apropierea alegerilor parlamentare, scrie agenția IPN.
Citește și: Antreprenorii au primit milioane pentru compensarea cheltuielilor la energia electrică
„Nu exclud că există preferința politică ca acest tarif să fie redus mai aproape de alegeri. Dar există și factorul prețului imprevizibil. Noi intrăm în perioada de vară. Vara prețurile pot fi atât joase, dar prețurile pot crește și la niveluri foarte înalte”, a declarat Victor Parlicov în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la JurnalTV.
Declarația vine în contextul în care mai mulți politicieni din opoziție acuză autoritățile că prețurile mici de achiziție a energiei nu se regăsesc și în facturile consumatorilor.
Recent, Energocom a anunțat că a achiziționat în luna mai energie electrică la un preț mediu ponderat de 106,6 euro/MWh – cel mai mic preț din ultimele cinci luni.
This post was last modified on 05/06/2025 10:16 10:16