
La sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut loc ședința de lucru desfășurată în cadrul Programului „Depistarea și prevenirea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare” (NSDD), implementat cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Citește și: Reacția lui Sergiu Sîrbu după ce procurorii au anunțat că au transmis dosarul în judecată
În cadrul întrevederii au fost abordate direcțiile prioritare de cooperare, cu accent pe dezvoltarea capacităților Poliției de Frontieră în prevenirea și combaterea traficului ilicit de materiale radioactive și nucleare. Participanții au evidențiat importanța investițiilor realizate de-a lungul anilor în dotarea instituției cu echipamente moderne și soluții tehnice avansate, care contribuie direct la creșterea nivelului de securitate.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit sustenabilitatea sistemelor de monitorizare și detectare instalate la frontieră, precum și necesitatea instruirii continue a specialiștilor.
Totodată, au fost analizate activitățile planificate pentru perioada următoare și măsurile menite să consolideze capacitățile operaționale ale Poliției de Frontieră în fața provocărilor actuale de securitate.
This post was last modified on 08/05/2026 11:55 11:55