Parteneriatul transatlantic este supus unor presiuni considerabile (Berlin)

Publicat:

O influentă organizaţie a industriei germane s-a declarat miercuri grav preocupată de efectele stagnării relaţiilor dintre Berlin şi Washington asupra parteneriatului comercial transatlantic, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Ameninţarea constantă cu noi tarife şi sancţiunile anunţate de SUA în legătură cu Nord Stream 2 creează în acest moment tensiuni considerabile asupra parteneriatului transatlantic”, a declarat pentru dpa Dieter Kempf, preşedintele Federaţiei industriei germane BDI.


Citește și: Trump ȘTIE ce a fost în Beirut: ‘Seamănă cu un atentat teribil. A fost un fel de bombă!’

“Respingem sancţiunile extrateritoriale care încalcă dreptul internaţional şi ne aşteptăm ca SUA să reglementeze conflictele transatlantice”, a adăugat Kempf, insistând că securitatea şi prosperitatea ambelor ţări depind de cooperarea lor pe viitor pentru promovarea unei globalizări “bazate pe valorile care le unesc”.

La mijlocul lui iulie, secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat că SUA se îndreaptă spre sancţionarea celor implicaţi în gazoductul Nord Stream 2, ce vizează transportul gazelor naturale din Rusia în Germania via Marea Baltică. Termenul iniţial de finalizare a proiectului era primul semestru din 2020, însă la finele lunii decembrie 2019 preşedintele american Donald Trump a promulgat o lege ce impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus şi ulterior principalul subcontractor al consorţiului Nord Stream 2 AG, firma elveţiano-olandeză Allseas, a suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte.

Dieter Kempf a asigurat pe de altă parte miercuri că, deşi pandemia cu coronavirus şi criza economică ce a urmat au dus la o scădere dramatică a producţiei economice a SUA, acestea rămân “un partener comercial foarte important pentru Uniunea Europeană”.

Vezi și: Exploziile din Beirut au transformat orașul într-o ruină (FOTO/VIDEO)

El a îndemnat totodată UE să-şi “afirme cu mai mare fermitate interesele şi valorile” şi să “acţioneze cu mai multă încredere în sine” atât în ce priveşte parteneriatul cu SUA, cât şi cel cu China.

“Nu vom putea fi luaţi în serios de alte mari puteri decât cu o uniune puternică şi care să dea dovadă de unitate pe plan intern”, a adăugat preşedintele BDI. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

AFP: A fost găsit trupul comandantului Hezbollah ucis în atacul israelian din Beirut

AFP: A fost găsit trupul comandantului Hezbollah ucis în atacul israelian din Beirut O sursă apropiată Hezbollah a declarat pentru AFP că trupul comandantului Hezbollah...

Resturi de dronă, găsite în judeţul Tulcea din România

Resturi de dronă, găsite în judeţul Tulcea din România Resturi de dronă au fost găsite, miercuri, în zona localităţii Ceatalchioi din judeţul Tulcea, informează Ministerul...

Ucraina a primit primele avioane de luptă F-16 după o lungă aşteptare

Ucraina a primit primele avioane de luptă F-16 după o lungă aşteptare Prima livrare de avioane de luptă F-16 de la aliaţii NATO a ajuns...

Zelenski, despre sancţiunile impuse sportivilor ruşi şi belaruşi la JO de la Paris: ‘Doar jumătăţi de măsură!’

Zelenski, despre sancţiunile impuse sportivilor ruşi şi belaruşi la JO de la Paris: 'Doar jumătăţi de măsură!' Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat drept "jumătăţi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.