Participanţii la Forumul de dialog politic nu au reuşit să se pună de acord cu privire la organizarea alegerilor în Libia

Publicat:

Pregătirile pentru desfăşurarea alegerilor în Libia spre sfârşitul acestui an au eşuat pentru moment, după ce participanţii la forumul de dialog din Elveţia nu au reuşit să ajungă la o viziune comună în timpul discuţiilor care au durat întreaga săptămână, a anunţat vineri coordonatorul ONU Raisedon Zenenga, transmite dpa, potrivit agerpres.

Una dintre cele mai presante probleme este absenţa unui temei legal pentru vot.


Citește și : Cehia introduce teste PCR la intrarea în țară pentru persoanele nevaccinate

De asemenea, există încă dezacorduri cu privire la faptul dacă libienii ar trebui să voteze doar alegerea de parlamentari sau şi un nou preşedinte.

Libia traversează o perioadă tulbure de la răsturnarea, în 2011, a regimului dictatorului Muammar Gaddafi, devenind un teren al luptelor între forţe rivale, duse prin intermediari, care la rândul lor au atras puteri străine precum Turcia şi mercenari sirieni.

Eforturile de pace s-au intensificat după instituirea unui guvern interimar de uniune în luna martie, menit să conducă ţara până la alegerile planificate să aibă loc pe 24 decembrie.

Cu toate acestea, forumul de dialog care a ales actualul guvern de tranziţie nu a reuşit să se pună de acord asupra unor chestiuni cheie în timpul discuţiilor purtate în apropiere de Geneva, sub auspiciile ONU.

Au existat dezbateri aprinse, unii membri ameninţând să părăsească încăperea, potrivit coordonatorului ONU, Raisedon Zenenga.

“Este regretabil că, în pofida tuturor oportunităţilor, nu există încă un teren comun”, a spus el.

Citește și : Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice

“Poporul Libiei se va simţi cu siguranţă dezamăgit, deoarece aspiră în continuare la oportunitatea de a-şi exercita drepturile democratice la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 24 decembrie”, a mai spus Zenenga.

“Acest lucru nu reprezintă un semn de bun augur pentru credibilitatea şi relevanţa Forumului de dialog politic libian”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orban: Putin nu va ataca o ţară NATO

Orban: Putin nu va ataca o ţară NATO ''Niciun om serios nu poate vorbi despre o intenţie a Rusiei de a ataca NATO'', a declarat...

Un român a ajuns după gratii în Germania după ce a încercat să agațe o polițistă îmbrăcată în civil

Un român a ajuns după gratii în Germania după ce a încercat să agațe o polițistă îmbrăcată în civil Un român a fost arestat în...

NATO în fața unei provocări majore: 35-50 de brigăzi suplimentare necesare pentru apărare împotriva Rusiei

NATO în fața unei provocări majore: 35-50 de brigăzi suplimentare necesare pentru apărare împotriva Rusiei NATO va avea nevoie de între 35 și 50 de...

Boeing a ajuns la un acord cu justiţia americană în dosarul prăbuşirii avionului 737 Max

Boeing a ajuns la un acord cu justiţia americană în dosarul prăbuşirii avionului 737 Max Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul american al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.