Partidele de centru şi de centru-dreapta din Cehia au bătut palma pentru o coaliţie guvernamentală

Publicat:

Partidele de centru şi de centru-dreapta din Cehia au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliţii guvernamentale şi asupra agendei acesteia, a declarat marţi preşedintele celei mai puternici formaţiuni politice din noua majoritate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Noua coaliţie formată din cinci partide se va confrunta cu o inflaţie ridicată, creşterea datoriei, dificultăţi economice, scumpirea energiei şi un nou val al pandemiei de COVID-19, intensificat în ultimele săptămâni.


Citeşte şi: Eric Adams este noul primar al New York-ului – Black News

Preşedintele partidului Democraţii Civici (ODS), Petr Fiala, potenţial prim-ministru, a spus că formaţiunile politice din coaliţie au ajuns la un acord în privinţa împărţirii posturilor guvernamentale, dar nu a menţionat niciun nume.

“Am avut o zi lungă, dar negocierile au avut succes”, a declarat Fiala într-o conferinţă televizată, după mai mult de 12 ore de discuţii.

“Am ajuns la o înţelegere asupra acordului de coaliţie, dar şi asupra agendei coaliţiei”, a spus el.

Partidele, grupate în două alianţe, au obţinut 108 din cele 200 de locuri din camera inferioară a parlamentului la alegerile de la 8-9 octombrie, învingându-l pe prim-ministrul în exerciţiu, Andrej Babis, ai cărui principali aliaţi nu au mai intrat în legislativ.

Una dintre principalele sarcini ale coaliţiei este redresarea finanţelor publice, afectate de pandemie şi de măsurile luate pentru combaterea acesteia, dar şi de cheltuielile generoase ale guvernului în exerciţiu, care a majorat pensiile şi salariile angajaţilor de la stat şi a introdus reduceri semnificative de taxe.

Citește și: Munca de la distanţă cucereşte lumea bogată – Black News

În ciuda acestei înţelegeri relativ rapide pentru formarea unei coaliţii, este posibil să mai treacă ceva timp până la formarea guvernului, în contextul în care preşedintele Milos Zeman, care are un rol cheie în acest proces, este spitalizat de la 10 octombrie, fiind disponibile foarte puţine informaţii despre starea sa de sănătate.

Petr Fiala a precizat că a fost informat de şeful de cabinet al preşedintelui că Zeman este pregătit să aibă o întâlnire cu el imediat ce va fi transferat de la terapie intensivă, însă nu a oferit detalii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un tată şi fiica lui, ucişi de fulger în Bulgaria

Un tată şi fiica lui, ucişi de fulger în Bulgaria Un tată şi fiica sa în vârstă de 11 ani au murit după ce au...

Italia îşi trimite urşii agresivi în România

Italia îşi trimite urşii agresivi în România Activişti pentru drepturile animalelor au reuşit să obţină în instanţă oprirea aplicării unui ordin emis de preşedintele provinciei...

NBC News: Trădat, izolat şi furios. Cum a luat Joe Biden decizia istorică de a se retrage din cursa prezidenţială

NBC News: Trădat, izolat şi furios. Cum a luat Joe Biden decizia istorică de a se retrage din cursa prezidenţială Izolat, frustrat şi furios, Joe...

Premierul britanic: Joe Biden a făcut NATO ‘mai puternică’

Premierul britanic: Joe Biden a făcut NATO 'mai puternică' Joe Biden a făcut NATO "mai puternică", a declarat luni premierul britanic Keir Starmer, lăudând acţiunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.