X

Partidul aflat la putere în Grecia suspendă o europarlamentară bănuită de fraudă

Partidul conservator la putere în Grecia, Noua Democraţie, a suspendat vineri o europarlamentară ce face obiectul unei anchete a Parchetului European, al doilea caz implicând eurodeputaţi greci în această lună, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, partidul a anunţat suspendarea europarlamentarei Maria Spyraki, afiliată în Parlamentul European la grupul PPE (Partidul Popular European, dreapta), “până la finalizarea anchetei”.

Citește și: Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la un acord privind condiţiile de primire a solicitanţilor de azil

Joi, Parchetul European, invocând “suspiciuni de fraudă” în remunerarea asistenţilor parlamentari, a cerut ridicarea imunităţii parlamentare a lui Maria Spyraki, precum şi a unei alte europarlamentare din Grecia, socialistă Eva Kaili în prezent reţinută într-un dosar de presupusă corupţie implicând Qatarul.

Aceste bănuieli urmează unui raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Fostă jurnalistă de televiziune, dna Spyraki a spus că acest caz implică un “fost asociat”.

“Accept voluntar ridicarea imunităţii mele pentru a demonstra că nu există niciun euro în litigiu”, a reacţionat dna Spyraki într-un comunicat, susţinând de asemenea că “nu am nimic de-a face cu +Qatargate+”.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a descris joi această afacere ca “serioasă”.

La rândul ei, Evei Kaili, fostă prezentatoare de televiziune în vârstă de 44 de ani, i-a fost retrasă marţi vicepreşedinţia Parlamentului European după ce a fost arestată săptămâna trecută. În prezent, ea este reţinută în Belgia în cadrul unui “dosar de corupţie, spălare de bani şi organizaţie criminală” în interiorul instituţiei europene.

Dna Kaili face de asemenea obiectul unei anchete preliminare a parchetului financiar din Atena pentru “corupţie” şi “spălare de bani”, în cooperare cu sistemul de justiţie belgian, potrivit joi unei surse judiciare.

Implicat în ancheta pentru corupţie instruită la Bruxelles, partenerul italian al dnei Kaili, Francesco Giorgi, se află şi el în arest preventiv, la fel ca fostul europarlamentar italian Pier-Antonio Panzeri.

Citește și: UE adoptă noi sancţiuni împotriva Rusiei

Un al treilea bărbat, Niccolo Figa-Talamanca, şeful ONG-ului “No Peace Without Justice”, urmează să fie eliberat purtând o brăţară electronică.

Dna Kaili şi-a susţinut nevinovăţia prin avocaţii săi.

Doha a negat că este implicată în tentative de corupţie.

Tags: Eva Kailigreciagrupul PPE (Partidul Popular European)Maria SpyrakiNiccolo Figa-TalamancaNo Peace Without JusticeNoua DemocraţieOficiul European Antifraudă (OLAF)Parlamentul EuropeanqatarQatargate
Categorii: Diaspora