Partidul aflat la putere în Maroc de un deceniu a suferit o adevărată înfrângere în alegerile legislative

Publicat:

Partidul islamist, la putere în Maroc de un deceniu, a suferit o adevărată înfrângere în faţa partidelor liberale considerate apropiate palatului regal în alegerile legislative de miercuri, potrivit unor rezultate provizorii anunţate joi dimineaţa, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (PJD, islamist moderat) s-a prăbuşit, ajungând de la 125 de locuri în parlament la 12, a declarat ministrul de Interne Abdelouafi Laftit, în cadrul unei conferinţe de presă.


Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

PJD se află cu mult în urma principalilor săi rivali, Adunarea Naţională a Independenţilor (RNI), Partidul pentru Autenticitate şi Modernitate (PAM), ambele cu tendinţă liberală, şi Partidul Istiqlal (centru-dreapta), cu 97, 82 şi 78 ( din 395 de deputaţi).

RNI, care face parte din coaliţia de guvernare, este condus de un om de afaceri bogat, Aziz Akhannouch, descris ca fiind apropiat palatului.

Şi PAM, principala formaţiune de opoziţie, a fost fondat de actualul consilier regal Fouad Ali El Himma, în 2008.

Partidul Istiqlal (Independenţă), de centru-dreapta, este cel mai vechi partid din Maroc.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

Regele Mohammed al VI-lea va numi un şef de guvern din partidul care va câştiga scrutinul legislativ şi care va fi însărcinat cu formarea unui executiv pentru un mandat de cinci ani, în locul lui Saad-Eddine El Othmani.

Rezultatele finale vor fi anunţate joi. Rata de participare a atins 50,35% la nivel naţional, potrivit ministrului de Interne. Este pentru prima dată când aproximativ 18 milioane de alegători îşi aleg 395 de deputaţi în aceeaşi zi cu reprezentanţii lor comunali şi regionali.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.