X

Partidul Brexitului renunţă să prezinte candidaţi în 317 circumscripţii

Eurofobul Nigel Farage a anunţat luni că Partidul său al Brexitului renunţă să prezinte candidaţi în peste 300 de circumscripţii deţinute de conservatori în alegerile anticipate prevăzute la 12 decembrie în Regatul Unit, pentru a evita astfel să împartă tabăra care susţine Brexitul, relatează AFP, potrivit news.ro .

Într-o vizită la Hartlepool (nord-est), liderul Partidului Brexitului a anunţat că formaţiunea sa nu va prezenta candidaţi în 317 circumscripţii în care conservatorii au obţinut victorii în ultimele alegeri, în iunie 2017, şi că se ”va concentra asupra mandatelor deţinute de către Partidul Laburist”.

Citește și : Mii de polonezi au participat la Marşul Independenţei la Varşovia organizat de extrema dreapta

El a dat asigurări anterior că va prezenta aproximativ 600 de candidaţi în cazul în care premierul conservator Boris Johnson refuză o alianţă.

Partidul Brexitului este acuzat de către conservatori de faptul că riscă să irosească voturile favorabile unei ieşiri din Uniunea Europeană şi să-i favorizeze în acest fel pe laburişti, care se declară în favoarea unui nou referendum, sau unor partide care se pronunţă în favoarea unei rămâneri a regatului în Uniune precum Partidul Liberal Democrat (Lib-dem).

Această decizie ”face mai probabilă o majoritate” conservatoare, a comentat pe Twitter Sara Hobolt, o profesoară de ştiinţe politice la London School of Economics (LSE).

Citește și : Confruntări între forţele de ordine şi studenţi într-un campus universitar din centrul Atenei

Liberal-democraţii fac campanie cu scopul de aopri Brexitul, în timp ce laburiştii promit să negocieze un nou acord al ieşirii din Uniune, pe care să-l supună unui referendum în care alternativa să fie o rămânere în UE.

La rândul său, premierul conservator Boris Johnson pozează în salvatorul Brexitului, promiţând să pună Brexitul în aplicare cel mai târziu la 31 ianuarie.

Tags: Boris JohnsonbrexitNigel FaragePartidul ConservatorPartidul Laburist
Categorii: Diaspora