X

Partidul britanic UKIP şi-a ales al şaselea lider din ultimii trei ani

UKIP (United Kingdom Independence Party – Partidul Independenţei Regatului Unit), formaţiunea care a promovat referendumul din 2016 prin care britanicii au decis retragerea ţării lor din Uniunea Europeană, şi-a ales sâmbătă un nou lider, al şaselea din ultimii trei ani, transmite Reuters. Richard Braine l-a înlocuit pe Gerard Batten, care demisionase în iunie, potrivit agerpres.

După succesul de acum trei ani, când ascensiunea UKIP l-a convins pe fostul premier conservator David Cameron să organizeze referendumul, partidul şi-a pierdut mulţi alegători, iar fostul său lider, Nigel Farage, a înfiinţat anul acesta o nouă formaţiune, Partidul Brexit. Batten a renunţat la conducere după ce a fost acuzat că susţine o orientare de extremă dreapta, iar sprijinul electoratului pentru UKIP a scăzut şi mai mult.

Citește și : Peste 200.000 de hectare de pădure din Siberia, afectate de incendii de vegetaţie

“Revenim. De aceea sunt foarte entuziasmat şi abia aştept să conduc acest partid, să îi adun pe membri şi să ofer cele mai bune rezultate”, a declarat Braine sâmbătă.

UKIP obţinuse sub conducerea lui Farage prima poziţie în sondajele pentru alegerile europarlamentare din 2014 şi patru milioane de voturi la alegerile legislative din 2015. Popularitatea partidului a scăzut însă după referendum, iar noua formaţiune a lui Farage s-a clasat prima la alegerile de anul acesta pentru Parlamentul European, în timp ce UKIP a primit mai puţin de 4% din voturi şi nu mai este reprezentat la Bruxelles şi Strasbourg.

În ultimii trei ani, după Nigel Farage, la conducerea UKIP s-au succedat Diane James, al cărei mandat a durat doar 18 zile; Paul Nuttall, care a demisionat după rezultatele slabe de la alegerile naţionale din 2017; fostul ofiţer de infanterie Henry Bolton, înlăturat prin votul membrilor de partid după cinci luni, în urma unui scandal generat de comentarii rasiste ale iubitei sale; apoi Gerard Batten, iar acum Richard Braine. Între timp, a mai părăsit partidul europarlamentarul Steven Woolfe, favorit înaintea alegerilor interne din 2016; el a ajuns la spital, după o dispută cu un coleg, la Strasbourg.

Citește și : Atac armat la o moschee din Norvegia – Un rănit şi arestarea suspectului

Tags: brexitDavid CameronGerard BattenPartidul BrexitreferendumRichard BraineUKIP
Categorii: Diaspora