X

Partidul bulgar anti-elite ITN caută sprijin pentru a forma guvernul

Partidul bulgar anti-establishment ITN (Există un astfel de popor), care a câştigat la limită duminică alegerile naţionale, va încerca să obţină sprijinul a două partide mai mici anticorupţie pentru a forma un guvern minoritar, a declarat vineri unul dintre vicepreşedinţii săi, relatează Reuters, potrivit agerpres

ITN va avea convorbiri cu potenţialii săi parteneri asupra priorităţilor, dar nu va discuta despre posturi ministeriale, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Toşko Iordanov, un vicepreşedinte al ITN, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : Americanii trimit puşcaşi marini să păzească ambasada din Haiti

“Este logic să avem convorbiri în parlament. Dar, din nou, ne vom prezenta propria nominalizare pentru cabinet”, a spus Iordanov.

Joi, ITN şi-a retras nominalizarea sa iniţială pentru postul de premier, într-o tentativă de a obţine sprijin într-un parlament fracturat după al doilea rând de alegeri din ultimele trei luni.

Cele două forţe care sprijină ITN, Bulgaria Democrată şi formaţiunea “Ridicaţi-vă!Afară cu mafia!” au crescut de la alegerile din aprilie, în contextul nemulţumirii populare împotriva corupţiei încetăţenite din cel mai sărac stat al Uniunii Europene.

Citește și : Circa 2.000 de oameni au fost evacuaţi din calea flăcărilor în Oregon

Dar cele trei partide tot vor avea un deficit de şapte mandate pentru a-şi asigura majoritatea şi vor avea nevoie de sprijinul a cel puţin unul dintre partidele tradiţionale.

Preşedintele Rumen Radev a spus că va convoca parlamentul miercurea viitoare.

Tags: BulgariaguvernITNparlamentToşko Iordanov
Categorii: Diaspora