Partidul lui Macron caută un nume pentru noul grup liberal din PE

Publicat:

Partidul Republica în Marş (La Republique en Marche) al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi noii săi aliaţi din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) caută un nume pentru noul lor grup din Parlamentul European, scrie Politico.eu, potrivit agerpres.

Pentru partidul lui Macron, evitarea termenului de ”liberal” în acest nume este imperativă, întrucât este un cuvânt perceput adesea negativ în Franţa, el ilustrând în opinia unora capitalismul nemilos.


Citește și : Armata israeliană a împuşcat mortal un adolescent palestinian

Conform unui oficial implicat în această analiză, printre posibilele nume avute în vedere ar fi ”Europenii”, ”Reînnoim Europa”, ”Europa înainte”, în orice caz ceva cu ”Europa”.

Potrivit unor oficiali din actualul grup ALDE şi ai partidului prezidenţial francez, Nathalie Loiseau, candidata din fruntea listei acestui partid şi Dominique Riquet, un veteran centrist francez candidat pe aceeaşi listă, s-au întâlnit marţi cu liderul grupului ALDE, Guy Verhofstadt, şi cu alţi reprezentanţi ai acestuia pentru a discuta despre colaborarea lor.

Acest nou grup creat la iniţiativa lui Macron are deocamdată 108 mandate în viitorul legislativ european, cu 39 mai multe decât vechiul grup ALDE.

Întrucât în noul Parlament European popularii şi socialiştii nu mai au împreună majoritate, pentru a forma o majoritate ”progresistă” lor li s-ar putea alătura noul grup liberal, eventual şi Verzii.

Citește și : Petro Poroşenko, ales la conducerea partidului său înainte de alegerile legislative din Ucraina

Preşedintele francez a insistat în campania pentru scrutinul european ce s-a încheiat că în opinia sa acesta nu mai este o confruntare între stânga şi dreapta, ci una între partidele progresiste şi cele suveraniste. Acestea din urmă şi-au sporit prezenţa în noul Parlament European, dar rămân minoritare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TOP 10 cele mai răcoroase destinații de vacanță în luna august: Unde poți călători

TOP 10 cele mai răcoroase destinații de vacanță în luna august: Unde poți călători Cu încălzirea globală și temperaturile tot mai ridicate, planificarea unei vacanțe...

Jaf de jumătate de milion de euro la JO: O legendă a Braziliei, victimă în plină stradă

Jaf de jumătate de milion de euro la JO: O legendă a Braziliei, victimă în plină stradă Parisul este împânzit de vedete în timpul Jocurilor...

Maia Sandu, alături de lideri din întreaga lume, la deschiderea Jocurilor Olimpice

Maia Sandu, alături de lideri din întreaga lume, la deschiderea Jocurilor Olimpice Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă, la Paris, la festivitățile prilejuite de deschiderea...

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.