X

Partidul lui Putin, la un pas de o nouă victorie la alegerile din Rusia

Partidul lui Vladimir Putin este la un pas de o nouă victorie la alegerile din Rusia. Urnele la scrutinul parlamentar și local se închid duminică seara, după trei zile, iar partidul Rusia Unită este marele favorit. Este ultimul vot național înainte de prezidențialele din 2024, informează mediafax.

Partidul pro-Putin pare că se îndreaptă spre victorie în alegerile din Rusia.

Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Ultimele urne care se închid sunt cele din enclava din Kaliningrad, iar experții susțin că Rusia Unită ar putea obține o nouă victorie mai ales că mișcarea criticului de la Kremlin Alexei Navalnyi a fost interzisă.

Câștigul așteptat de partidul de guvernământ va fi folosit de Kremlin ca dovadă a sprijinului pentru președintele Vladimir Putin, în ciuda situației deloc bune din ultimii ani, susține Reuters.

Partidul care îl susține pe liderul rus se confruntă cu o scădere în sondaje, dar rămâne mai popular decât formațiunile din opoziție.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

Rusia Unită deține acum aproape trei sferturi din cele 450 de locuri ale Dumei de Stat. Această dominație a ajutat anul trecut Kremlinul să adopte reforme constituționale care îi permit lui Putin să candideze pentru încă două mandate de președinte după 2024.

Vladimir Putin împlinește 69 de ani luna viitoare, dar nu a anunțat încă dacă va candida pentru un nou mandat.

Tags: KaliningradrusiaRusia UnitaVladimir Putin
Categorii: Diaspora