X

Partidul lui Robert Fico creşte pensiile în Slovacia

Stânga populistă aflată la putere în Slovacia a făcut front comun marţi cu extrema-dreaptă pentru a vota o majorare a pensiilor, chiar înainte de alegerile legislative de sâmbătă, potrivit AFP, transmite şi potrivit agerpres.

Partidul social-democrat SMER-SD al fostului premier Robert Fico, care încearcă să se menţină la putere, a folosit o cale legislativă rapidă pentru a le oferi pensionarilor o a 13-a pensie în fiecare an.

Citeşte şi: Poliţiştii albi scot mai repede arma decât colegii lor de culoare

Legea a fost adoptată cu 88 de voturi într-un legislativ cu 150 de membri, în cadrul unei sesiuni extraordinare convocate în acest scop. Partidul de extremă-dreapta LSNS Slovacia Noastră s-a alăturat SMER-SD şi altor două formaţiuni mai mici pentru a obţine acest rezultat.

SMER-SD este capabil “să găsească singur cele 400 de milioane de euro” pentru a acoperi costul acestei măsuri, a spus Fico după vot, conform agenţiei de presă TASR.

Majoritatea deputaţilor din opoziţia de centru-dreapta şi liberală au boicotat votul, spunând că este o cheltuială electoralistă şi o folosire abuzivă a fondurilor publice.

“Este cel mai rău exemplu de corupţie pre-electorală”, a declarat fostul preşedinte liberal Andrej Kiska, rival politic al lui Fico, pe pagina sa de Facebook.

Însă a adăugat că partidul său Za Ludi (‘Pentru Popor’) nu va anula măsura dacă va ajunge la putere.

SMER-SD a exclus până în prezent o cooperare cu partidul de extremă-dreapta LSNS după alegeri.

Conform sondajelor, SMER-SD ar putea ieşi pe primul lor, însă partenerii săi din coaliţia actuală riscă să nu mai intre în parlament.

La rândul său, LSNS, care are în prezent zece deputaţi, şi-ar putea consolida prezenţa.

Pe baza sondajelor, un analist de la Bratislava, Grigorij Meseznikov, spune că centrul-dreapta şi liberalii, aflaţi în prezent în opoziţie, ar putea să obţină suficiente mandate pentru a forma o coaliţie şi a guverna.

Citeşte şi: China anunţă cel mai mic bilanţ cotidian al deceselor provocate de coronavirus

Parlamentul unicameral slovac ar urma să voteze miercuri un alt proiect de lege al SMER-SD, care prevede dublarea alocaţiilor familiale, până la 50 de euro pe copil.

Preşedinta liberală Zuzana Caputova a declarat că nici nu va respinge prin veto, nici nu va promulga noile legi înainte de alegerile parlamentare din această ţară cu 5,4 milioane de locuitori.

Majorarea pensiilor în Slovacia survine în acelaşi timp cu o măsură similară adoptată în Polonia de către conservatorii Lege şi Justiţie (PiS, la putere), cu mai puţin de trei luni până la alegerile prezidenţiale.

Tags: Andrej KiskabratislavaGrigorij MeseznikovLSNS Slovacia NoastrăpensiiRobert FicoSlovaciaSMER-SDZuzana Caputova
Categorii: Externe