X

Partidul lui Zelenski conduce în sondaje pentru alegerile parlamentare din Ucraina

Partidul noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a consolidat avansul înaintea alegerilor parlamentare preconizate pentru 21 iulie, conform rezultatelor unui sondaj dat publicităţii miercuri, citat de Reuters şi LB.ua, scrie agerpres.

Ultima anchetă a centrului de cercetare Reiting relevă că la fel de noul partid al fostului actor de comedie, ‘Slujitorul poporului’ (‘Sluga naroda’),este creditat cu 41,1% din intenţiile de vot, în uşoară creştere de la începutul lunii iunie.

Citește și : Ciclonul Vayu creşte în intensitate şi se apropie de coastele vestice ale Indiei

După preluarea mandatului luna trecută, Zelenski a dizolvat parlamentul dominat de forţele loiale predecesorului său învins, Petro Poroşenko. ‘Slujitorul Poporului’ nu are parlamentari în actuala Radă Supremă (parlamentul unicameral), axându-se în campania electorală pe vectorul proeuropean de dezvoltare a Ucrainei şi lupta împotriva corupţiei.

Sondajul Reiting plasează Platforma de Opoziţie (partid prorus) pe locul doi – la mare distanţă – cu 9% în intenţiile de vot, pe poziţia a treia clasându-se formaţiunea Solidaritate Europeană, a fostului preşedinte Petro Poroşenko, cu 6,8%.

Partidul Batkivşcina (‘Patria’), al fostului premier Iulia Timoşenko, este creditat cu 6,5%, peste pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.

Sondajul a fost efectuat în perioada 6-9 iunie, pe un eşantion de circa 2.000 de alegători din toate regiunile Ucrainei, cu excepţia Crimeii anexate, potrivit centrului Reiting. Conform acestuia, aproape 14% dintre cei contactaţi au refuzat să răspundă.

Jumătate din cele 450 de locuri din parlamentul Ucrainei este aleasă în baza listelor de partid, iar cealaltă jumătate în circumscripţii uninominale.

Citește și : Metroul din Paris renunţă treptat la tichetele din hârtie în favoarea cardurilor electronice

O reuşită a partidului său în alegerile parlamentare ar cimenta ascensiunea meteorică a lui Volodimir Zelenski şi ar pune bazele unei reînnoiri a clasei politice ucrainene.

Problema cea mai presantă a Ucrainei este conflictul cu Rusia, care a anexat în 2014 peninsula Crimeea. La învestirea sa în funcţie, Zelenski a declarat că principala sa prioritate este de a obţine o încetare a focului în regiunea Donbas.

Tags: crimeeaDonbasIulia TimoşenkoPetro PoroşenkopresedinteZelenski
Categorii: Diaspora