Partidul lui Zelenski pierde alegerile locale din Ucraina

Publicat:

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a suferit o înfrângere la alegerile locale desfăşurate duminică, partidul său fiind devansat de adversari în majoritatea oraşelor mari, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, notează AFP, potrivit agerpres.

În nouă mari oraşe şi centre regionale din toată Ucraina unde au fost realizate aceste sondaje, niciun candidat al partidului prezidenţial nu a fost ales primar, nici chiar în oraşul natal al lui Volodimir Zelenski, departe de triumful electoral propriu şi al partidului său anul trecut.


Citeşte şi: EXPLOZIE de cazuri asimptomatice în China

Partidul său, Servitorul poporului, s-a clasat pe primul loc la consiliile municipale doar în două mari oraşe din centru, iar în alte şapte figurează cel mai frecvent pe poziţia a treia, indică două sondaje.

Ucraina şi-a ales duminică primarii şi consilierii locali şi regionali, un vot considerat ca un test pentru Volodimir Zelenski, un fost actor fără experienţă politică, ales triumfal la preşedinţie în aprilie 2019 pe baza promisiunilor de eradicare a corupţiei şi încetare a războiului cu separatiştii proruşi din estul ţării.

Trei luni mai târziu, partidul său nou înfiinţat a obţinut mai mult de jumătate din mandatele parlamentare, un record pentru această fostă republică sovietică având circa 40 de milioane de locuitori.

În lipsa unor schimbări concrete, sprijinul popular s-a diminuat şi, potrivit unui recent sondaj, partidul prezidenţial este creditat cu doar 17% din intenţiile de vot la nivelul întregii ţări, urmat îndeaproape de opoziţia prorusă (Platforma de opoziţie – Pentru viaţă, 14%) şi prooccidentală (Solidaritatea europeană a fostul preşedinte Petro Poroşenko, 13%).

Prezenţa la vot duminică a fost de circa 36%, potrivit ONG-ul specializat Opora, faţă de 47% la precedentele alegeri locale de acum cinci ani.

Citeşte şi: Maduro dă peste cap lumea medicală: Venezuela a descoperit LEACUL împotriva covidului!

Numărarea voturilor riscă să dureze mai multe zile, o nouă lege electorală făcând complicată această procedură.

Alegeri nu au avut loc în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia, şi în teritoriile din est aflate sub controlul separatiştilor ruşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.