StiripesursePoliticăPartidul Nostru cere consens politic pentru trecerea la o armată formată...

Partidul Nostru cere consens politic pentru trecerea la o armată formată exclusiv pe bază de contract

Publicat:

Partidul Nostru anunță că mizează pe un consens în Parlament pentru susținerea unei inițiative legislative care prevede renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la o armată formată exclusiv pe bază de contract. Proiectul de lege a fost transmis tuturor fracțiunilor parlamentare pentru consultări, cu scopul de a obține sprijinul necesar pentru eventuale modificări constituționale.

Deputatul formațiunii, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, Alexandr Berlinschii, a prezentat argumentele inițiativei în cadrul unui podcast, susținând necesitatea profesionalizării armatei, potrivit independent.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Potrivit acestuia, Republica Moldova are în prezent aproximativ 4.000 de militari prin contract și puțin peste 2.000 de militari în termen, iar obiectivul ar fi consolidarea unei armate complet profesioniste.

„Noi nu renunțăm la armată, din contră. Obiectivul nostru e să avem o armată profesionistă”, a declarat Berlinschii, menționând că statul ar trebui să ofere salarii competitive, garanții sociale și perspective de carieră pentru a atrage voluntari.


El a criticat actualul sistem de încorporare, inclusiv sancțiunile aplicate pentru neprezentarea la serviciul militar, și a argumentat că motivarea tinerilor ar trebui să fie prioritară în locul constrângerilor.

Pentru a avansa, inițiativa are nevoie de sprijinul a cel puțin o treime dintre deputați pentru sesizarea Curții Constituționale, iar ulterior de votul a două treimi din Parlament pentru adoptarea modificărilor.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Reprezentantul formațiunii și-a exprimat speranța că discuțiile politice vor conduce la un acord larg privind profesionalizarea completă a armatei Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: Reforma administrației publice locale va genera ‘costuri politice’ pentru PAS

Reforma administrației publice locale va genera „costuri politice” pentru partidul de guvernare, dar acestea nu pot fi un argument pentru a renunța la schimbare,...

IMM-urile și start-up-urile pot primi suport de până la 20.000 de dolari pentru proiecte verzi

Întreprinderile mici și mijlocii, dar și start-up-urile din Republica Moldova, pot aplica la un nou program de suport pentru tranziția verde. Programul este implementat...

Transportul public din regiunea transnistreană se ieftinește după scăderea prețului la combustibil

Călătoriile cu transportul suburban și interurban din stânga Nistrului se vor ieftini, după ce administrația de la Tiraspol a decis reducerea tarifelor pentru pasageri...

Ion Ceban, despre lucrările de pe str. București: Acea zonă a fost lăsată în paragină ani de zile, iar acum se va transforma într-un...

Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că întreaga zonă din jurul străzii București, 68 este reabilitată de municipalitate și va fi transformată într-un spațiu cultural...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.