Partidul Nostru lansează „cel mai mare program de investiții în sport și tineret din ultimii 15 ani”, prin care ar urma să fie alocate anual 258 de milioane de lei pentru proiecte dedicate tinerilor și dezvoltării sportului în Republica Moldova.
Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, a prezentat inițiativa în Parlament, propunând ca 5% din accizele colectate din vânzarea alcoolului și tutunului să fie redirecționate direct către programele pentru sport și tineret. Potrivit parlamentarului, măsura reprezintă una dintre cele mai ample propuneri de dezvoltare a domeniului sportiv și a oportunităților pentru tineret din ultimii ani.












