Partidul polonez de guvernământ acuză Rusia pentru incidente survenite la mitingurile sale

Publicat:

Partidul polonez de guvernământ, formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS), a acuzat luni Rusia că instigă la incidente în timpul mitingurilor politice ale acestui partid cu scopul de a-i intimida alegătorii, fără a prezenta însă probe care să susţină o astfel de implicare, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Viceministrul polonez de externe Pawel Jablonski a vorbit în acest sens despre incidentele înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, când premierul Mateusz Morawiecki şi preşedintele partidului PiS, Jaroslaw Kaczynski, au fost primiţi ”cu atacuri agresive”.


Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

Potrivit oficialului polonez, simpatizanţii PiS au fost ”insultaţi cu brutalitate” la mitingurile la care cei doi demnitari au venit în mai multe oraşe poloneze.

Intenţia manifestanţilor care i-au întâmpinat în acest mod pe Kaczynski şi Morawiecki a fost ”o încercare de a destabiliza situaţia politică în Polonia” şi manifestanţi ca aceştia sunt ”inspiraţi de Federaţia Rusă de asemenea în multe alte ţări, inclusiv în SUA”, susţine viceministrul polonez de externe.

Acesta a spus în continuare că ”atacurile” survenite în timpul mitingurilor la care au fost prezenţi Morawiecki şi Kaczynski în oraşele Kornik şi Ripin nu au fost îndreptate ”doar împotriva politicienilor, ci şi împotriva susţinătorilor PiS”, în cadrul unei acţiuni de intimidare.

Presa poloneză a descris luni tulburările înregistrate la acele mitinguri, în cazul premierului Morawiecki acesta fiind nevoit să se refugieze într-o şcoală religioasă, unde, sub măsuri severe de securitate, a primit grupuri restrânse de persoane, în loc să participe la mitingul în aer liber care era prevăzut.

Evenimentele au determinat desfăşurarea unui important dispozitiv poliţienesc, iar o manifestaţie împotriva partidului de guvernământ a fost dispersată cu tunuri cu apă.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

Mai mulţi membri ai guvernului de la Varşovia l-au acuzat pe liderul opoziţiei, fostul premier liberal Donald Tusk, că acţionează în sintonie cu interesele Rusiei. De pildă, în timp ce premierul Morawiecki a spus că ”inflaţia este precum Tusk, vine din străinătate şi perturbă în Polonia tot ce poate”, Kaczynski l-a catalogat direct pe Tusk drept ”prorus”, iar un purtător de cuvânt al guvernului polonez a susţinut că fostul premier ”se face ecoul propagandei ruse”.

Aceste acuzaţii survin după ce un sondaj recent publicat de Gazeta Wyborcza, principalul cotidian polonez, arată opoziţia condusă de Tusk depăşind PiS pentru prima dată în ultimii ani în intenţiile de vot.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.