Partidul premierului Shinzo Abe a câştigat jumătate din mandate în prima rundă a alegerilor locale din Japonia

Publicat:

Partidul premierului nipon, Shinzo Abe, a câştigat un pic peste jumătate din mandatele puse în joc în prima rundă a alegerilor locale din Japonia, considerate un barometru al alegerilor din iulie pentru camera superioară a parlamentului, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Partidul Liberal Democrat (PLD, conservator) al lui Abe a obţinut duminică 1.158 sau 50,8% din cele 2.277 de mandate din întreg arhipelagul, conform unei numărători prezentate de agenţia Kyodo.


Citește și : Criza libiană: Forţele mareşalului Haftar continuă ofensiva spre Tripoli

PLD, profitând de o opoziţie fracturată, a câştigat majoritatea în 25 de adunări, într-un scrutin care a vizat postul de guvernator în 11 prefecturi, dar şi 6 primării şi adunări regionale în 41 din cele 47 de prefecturi sau adunări municipale în 17 oraşe.

Printre reuşitele PLD se numără victoriile din Hokkaido (nord) şi Aichi (centru), înclinate tradiţional spre alte forţe politice, iar la nerealizări, partidul premierului poate nota că nu a putut obţine influentele posturi de guvernator şi primar la Osaka, al treilea oraş ca mărime din ţară.

Partenerul său de coaliţie, formaţiunea budistă Komeito, a câştigat 166 de mandate.

În rândul opoziţiei, Partidul Constituţional Democrat din Japonia (PCDJ) a obţinut 118 mandate, cu 31 mai mult decât avansau sondajele, în timp ce Partidul Democrat pentru Popor (PDP) a pierdut 59 de mandate şi a ajuns la 83.

În total, ambele formaţiuni au obţinut 201 mandate, faţă de cele 264 câştigate de fostul Partid Democrat, din care s-au scindat în 2015.

Partidul Comunist japonez, care avea membri în fiecare adunare la nivel de prefectură, a pierdut reprezentarea în Aichi şi şapte mandate, terminând scrutinul cu 99, iar Partidul Inovaţiei are un plus de 13 mandate, ajungând la 67.

Citește și : Protestele ‘vestelor galbene’: Poliţia nu şi-a pierdut credibilitatea pentru marea majoritate a francezilor

“Vom analiza cu seriozitate rezultatele şi ne vom asigura că reuşim să câştigăm în cea de-a doua rundă” de la finalul lunii, a spus premierul Shinzo Abe, potrivit Kyodo, citată de EFE.

Japonia va organiza o altă rundă de alegeri locale pe 21 aprilie, scrutin în care, între altele, vor fi aleşi primarii din districtele capitalei şi va fi reînnoită adunarea regională de la Tokyo.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului Papa Francisc a salutat duminică puterea unificatoare a sportului, înaintea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la...

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.