Comisia Electorală Centrală a exclus Partidul Politic „Șansă” din lista partidelor care au dreptul să participe la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie. De asemenea, i-a anulat înregistrarea în calitate în calitate de participant la referendum de acum o săptămână. Decizia vine în contextul hotărârii judecătorești de a limita activitatea partidului, menținută și de instanța de apel, transmite IPN.

Activitatea partidului este limitată de instanță pentru un termen de trei luni. Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a precizat că partidelor politice, pe perioada limitării activității, le este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstrațiilor, pichetărilor și a altor acțiuni publice etc. „Prin urmare, hotărârea CEC din 26 iulie cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de participa la alegerile prezidențiale și la referendumul republican constituțional din 20 octombrie urmează a fi ajustată ca urmare a hotărârii Judecătoriei Bălți, care a fost menținută de instanța de apel”, a spus Pavel Postica.


Citește și: Partidele afiliate lui Ilan Șor au intrat din nou în colimatorul poliţiştilor de la INI

Prezent la ședință, liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a declarat că obiecțiile față de formațiune, care au dus la limitarea activității, sunt nefondate, pentru că toate rapoartele financiare au fost prezentate în termenele prevăzute de legislație. De asemenea, acesta a invocat prevederile legale, conform cărora, activitatea partidului nu poate fi limitată în timpul campaniei electorală. Or, formațiunea deja a fost înregistrată în calitate de participant la referendum. Potrivit lui Alexei Lungu, acțiunile CEC sunt ilegale și reprezintă un abuz.

În replică, membrii CEC au declarat că deocamdată nu suntem în campanie electorală, aceasta urmează să înceapă pe 20 septembrie.

Pentru adoptarea hotărârii au votat șapte membri, iar doi s-au abținut.