Partidul Socialist a câştigat alegerile locale din Portugalia cu o ‘victorie istorică’

Publicat:

Partidul Socialist (PS, centru-stânga), aflat la guvernare, este marele învingător al alegerilor locale desfăşurate duminică în Portugalia, prim-ministrul Antonio Costa (foto) proclamând ‘cea mai mare victorie electorală din istoria’ formaţiunii, transmite luni Xinhua, potrivit agerpres.

Scrutinul s-a încheiat însă cu un dezastru pentru Partidul Social-Democrat (PSD, centru-dreapta), de opoziţie, al cărui lider Pedro Passos a declarat că nu va demisiona imediat, dar ar putea să nu se prezinte la alegerile interne ale formaţiunii, în ianuarie.


Citeşte şi: Atac armat în Las Vegas. Cel puţin 20 morţi şi peste 100 de răniţi – FOTO/LIVE VIDEO

După numărarea voturilor în cele 308 de municipalităţi, cu excepţia a 13, PS a obţinut victoria în 153, depăşind deja rezultatul de la scrutinul precedent din 2013 (150).

Social-democraţii au revendicat victoria în 76 de municipalităţi, mult sub cele 106 câştigate în alegerile locale din 2013.

Socialiştii vor conduce în continuare Lisabona, unde primarul Fernando Medina a fost reales, iar candidata PSD, Teresa Leal Coelho, a obţinut doar locul al treilea, cel mai slab din istoria participării social-democraţilor în alegerile din capitală.

Citeşte şi: Asasinarea fratelui vitreg al liderului nord-coreean: Cele două acuzate pledează nevinovat

La Porto, al doilea oraş al ţării, independentul Rui Moreira a fost votat pentru un nou mandat, candidatul PS, Manuel Pizarro, sosind al doilea, iar cel al PSD, Alvaro Almeida, al treilea.

PS a câştigat primăriile din Beja, Almada şi Matosinhos, candidaţii săi fiind reconfirmaţi în funcţii la Sintra şi Gaia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.