X

Partidul Socialiştilor Europeni se va reuni în Congres în zilele de 14-15 octombrie la Berlin

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) se va reuni în Congres, cel mai înalt organism decizional al partidului, în zilele de 14-15 octombrie la Berlin, potrivit agerpres.  

Pe 14 octombrie, delegaţii îl vor alege pe noul preşedinte al PES şi vor vota o rezoluţie cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Europa, precum sprijinul pentru Ucraina, energia, costul vieţii, drepturile fundamentale, alianţa dintre progresul ecologic şi cel social, conform site-ului partidului.

Citește și : Lavrov atacă SUA de la tribuna ONU: ‘Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă’

În cursul serii de vineri 14 octombrie, va avea loc o întâlnire a liderilor, deschisă pentru mass-media, iar sâmbătă vor avea loc dezbateri cu şefi de guvern şi lideri politici, precum şi un discurs al cancelarului german, Olaf Scholz.

În ceea ce priveşte alegerea viitorului preşedinte al PES, membrii Comisiei statutare şi electorale a PES au validat săptămâna aceasta candidatura fostului prim-ministru al Suediei Stefan Lofven, care va fi prezentată Congresului la Berlin.

Cele 33 de partide membre cu drepturi depline ale PES au fost eligibile pentru a desemna un candidat. Perioada de nominalizare a fost deschisă între 15 iulie şi 15 septembrie.

Actualul preşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni, bulgarul Serghei Stanişev, a anunţat în avans că nu va candida la realegere, în pofida prezenţei puternice obţinute de social-democraţi în Consiliul European, în Comisia Europeană şi, în general, pe agenda UE.

Citește și : Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului – VIDEO

Tags: berlincongreseuropaPartidul Socialiştilor EuropeniStefan Lofven
Categorii: Diaspora