X

PAS câştigă la pas alegerile parlamentare anticipate din R.Moldova

Principalul partid proeuropean din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate organizate duminică, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), transmite agerpres.

CEC a anunţat luni finalizarea centralizării proceselor verbale din toate cele 2.150 de secţii de votare deschise atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinătate, iar rezultatele preliminare indică victoria PAS cu 52,8% din totalul voturilor valabil exprimate. Astfel, partidul Maiei Sandu a obţinut 774.754 voturi din totalul celor 1.467.205 valabil exprimate.

Citește și: UEFA a eşuat în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemie, avertizează un expert german

PAS a depăşit categoric principala formaţiune politică de stânga, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votat de doar 27,17% din electorat, reprezentând 398.678 alegători.

Datele CEC arată că Partidul Politic “Şor” (PPŞ) a beneficiat de susţinerea a 5,74% dintre alegători (84.185 voturi), acesta fiind urmat de Blocul Electoral “Renato Usatîi”, cu 4,10% din voturile alegătorilor (60.100 voturi).

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

Pe următoarele locuri se află Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr – 2,33% (34.181 voturi) şi Partidul Democrat din Moldova – 1,81% (26.542 voturi).

În condiţiile în care pragul electoral este de 5% pentru partidele politice şi 7% pentru alianţele electorale, în noul legislativ din Republica Moldova acced doar trei formaţiuni politice, PAS, BECS şi PPS, urmând ca partidul preşedintelui Maia Sandu să aibă o majoritate covârşitoare.

Tags: alegeriComisia Electorală Centrală (CEC)Maia SanduPartidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).republica moldova
Categorii: Externe